Leul stabil la 4,87 lei, bitcoin se apropie de 30.000 dolari

Odată plătite taxele şi impozitele la bugetul de stat, dar şi salariile sau primele angajaţilor înainte de Crăciun, volumul ofertei comerciale s-a redus, iar leul a revenit pe depreciere.

0

Vineri, pe pieţele asiatice, atunci când în Europa se sărbătorea Crăciunul, cotaţiile euro au sărit până la un maxim de 4,888 lei. Luni, la redeschiderea pieţei locale, tranzacţiile se realizau într-un culoar foarte îngust, 4,871 – 4,875 lei, iar media monedei unice a urcat de la 4,8720 la 4,8735 lei.
Nivelul aversiunii faţă de risc s-a redus semnificativ după ratificarea de către Donald Trump, care mai este preşedinte până în data de 20 ianuarie, când va preda mandatului lui Joe Biden, a planului de relansare economică în valoare de 900 de miliarde de dolari, dar şi semnarea acordului post-Brexit de către Uniunea Europeană şi Regatul Unit sau începerea vaccinării la scară globală.

Euro a crescut luni la 1,2181 – 1,2250 dolari, iar cursul monedei americane a alunecat de la 3,9944 la 3,9904 lei. Creşterea apetitului pentru risc a provocat deprecierea monedei elveţiene la 1,084 – 1,089 franci/euro, cursul ei coborând de la 4,4972 la 4,4808 lei. Disputele politice apărute în Marea Britanie după semnarea acordului post-Brexit şi posibilitatea ca Banca Angliei să treacă dobânda sa cheie în teritoriu negativ, începând cu 2021, au depreciat lira sterlină al cărei curs a fost stabilit la 5,3833 lei, faţă de 5,4354 lei, joia trecută.
Preţul gramului de aur a crescut luni de la 240,5762 la 241,0851 lei. Majorarea s-a datorat faptului că uncia a urcat dimineaţă până la 1.896 dolari, după care s-a retras la 1.872 dolari.

Volatilitatea dobânzilor interbancare continuă să fie foarte redusă. Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 2,04 la 2,03%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 2,09 la 2,10% iar cel la 12 luni s-a oprit la 2,14%. În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat de la 4,5084 la 4,4879 zloţi/euro, în timp ce media celei maghiare s-a depreciat de la 362,34, valoare stabilită miercuri, la 363,46 forinţi/euro.

Bitcoin a crescut duminică pe platformele specializate până la 28.331 dolari, valoare care reprezintă un nou maxim istoric. Luni, pe fondul marcărilor de profit, criptomoneda a coborât la 26.200 – 27.200 dolari. Reamintim că de la valori de 6.000 – 8.000 dolari, la începutul anului, bitcoin a scăzut la începutul pandemiei până la 4.000 dolari.
Evoluţia actuală este consecinţa creşterii interesului pentru criptomonede odată cu demararea unor noi proiecte, o parte dintre ele instituţionalizate.

Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la ora 14:00

Facebook Comments