Cum s-a stins Vintilă Brătianu în urmă cu 90 de ani la conacul din Vâlcea

În urmă cu nouă decenii, în ziua de 22 decembrie 1930, se stingea din viaţă, la vârsta de 63 de ani, economistul, omul politic şi de stat liberal Vintilă I. C. Brătianu, cunoscut îndeobşte datorită sintagmei „prin noi înşine“. Încercările grele prin care trecuse preşedintele PNL şi-au pus amprenta asupra unei sănătăţi care începuse să dea semne de deteriorare fizică. Destinul a vrut ca preşedintele PNL să părăsească această lume la Mihăeşti, la moşia şi conacul bunicilor lui din judeţul Vâlcea. (de Prof. dr. Florin Epure)

0

Încercăm să reconstituim ultimele zile din viaţa marelui dispărut. Vintilă Brătianu şi-a propus să petreacă Crăciunul anului 1930 la Vâlcea şi chiar să organizeze o partidă de vânătoare în a doua zi a praznicului. Se ştie că a plecat cu maşina din Bucureşti la 19 decembrie 1930, la moşiile de la Sâmbureşti (judeţul Olt) şi la Drăgăşani. În dimineaţa zilei de 22 decembrie a plecat la Mihăeşti, unde a sosit la orele prânzului. Sosind în faţa biroului moşiei, a fost întâmpinat de administratorul Dănciulescu. Acesta spune că stăpânul său avea o paloare neobişnuită. A urcat la vilă, după care s-a întors la ora 14,00, la cancelaria administraţiei, unde a scris o adresă către Banca Râmnicului. Se pare că nu era într-o stare prea bună deoarece a greşit-o şi a trebuit să o refacă din cauza greşelilor. După aceasta s-a dus la seră unde a stat de vorbă cu grădinarul. Aici s-a împiedicat de prag. Nu a putut să suporte aerul cald din seră şi a plecat spre livada cu pomi fructiferi. Supărat de situaţia pe care o găsise la grajduri (molima pestei afectase porcii), în timp ce îl aştepta pe medicul veterinar, a avut un prim atac cerebral. După ce a inspectat proprietatea, s-a întors la conac şi a dat ordin să se pună caii la trăsură spre a merge la câmp. Între timp, îi arată grădinarului un arţar şi îi spune să nu se atingă de că este plantat chiar de moşul său (Luca Pleşoianu).
Venit la conac, domnul Wangler de la Făgăraş îl întreabă dacă se simte bine deoarece i se pare schimbat. Spune că simte un junghi în zona şoldului. Între timp, mâna şi piciorul drept îi slăbiseră şi vocea îi scăzuse considerabil.

Înainte de a muri a lăcrimat

Deşi mai avea puţin până să ajungă la vilă, a fost nevoit să se aşeze pe un dâmb, lângă bolta de trandafiri. Wangler a plecat la Râmnic de unde imediat l-a trimis pe medicul Amedeu Florantin la Mihăeşti. Vintilă nu mai putea să meargă singur pe picioare; l-au dus în casă şi l-au aşezat pe o so­fa. Comunica numai prin semne cu doctorul. Medicul i-a pus ventuze, i-a preparat medicamentele necesa­re şi a anunţat telefonic familia la Bucureşti. După plecarea medicului, starea omului politic s-a înrăutăţit. Nu mai mişca, închidea ochii, respira din ce în ce mai greu. La ora 21,30 a plâns cu lacrimi. S-a congestionat la faţă, după care a încetat să mai respire. Pe la orele 22,00, doctorul Nisipeanu, venit de la Râmnic, a con­statat decesul. Dimineaţa au sosit şi rudele de la Bucureşti. În ziua de 29 decembrie 1930, Vintilă Brătianu a fost înmormântat în cavoul familiei de la Florica (Ştefăneşti), alături de tată şi de fratele Ionel.
„A murit singur, izolat, aşa cum trăise toată viaţa, cu gândurile lui, cu îndurerările lui, niciodată dezarmat în faţa greutăţilor, întrucât era convins că împlineşte prin truda sa un rost istoric în destinul neamului. A murit împăcat cu sine, dar îngrijorat de ţară şi partid; s-a stins liniştit, fără suferinţă şi zbucium în ograda moşiei sale de la Mihăeşti-Vâlcea, pe culmea unui deal, unde l-a atins aripa morţii. A trăit viaţa publică cu nimb eroic, a trecut dincolo în lumea drepţilor, senin, ca sufletul său de adolescent“, spunea Petre Ghiaţă.
Stere Diamandi scria: „A căzut doborât de povara responsabilităţilor pe care soarta le-a pus pe umerii săi. N-a avut nici perspicacitatea şi tăria trebuitoare să preîntâmpine şi să domine evenimentele, nici supleţea şi îndemânarea să se poată adapta noilor situaţii.“

Vintilă Brătianu şi vâlcenii

În urmă cu ceva timp, câţiva „stimaţi tovarăşi“, care duseseră lupta de clasă împotriva „burghejilor“ la culmi înalte, au fost iritaţi că bustul liberalului Vintilă Brătianu trona în faţa Prefecturii Judeţului Vâlcea. Argumentul principal al desfiinţării operei de artă era că omul politic liberal „nu a făcut nimic pentru Vâlcea“. Statuia lui Vintilă Brătianu nu a putut fi clintită din locul ei deoarece aparţine patrimoniului cultural.
Dar, haideţi să vedem de ce e bine ca acest bust să rămână în acel loc şi să amintească generaţiilor viitoare de una dintre marile personalităţi ale românilor care îşi trage rădăcinile din acest judeţ.
A fost cel care a iniţiat procesul de profesionalizare a corpului de funcţionari şi a înfiinţat servicii specializate noi (pentru lucrări edilitare, iluminat, apă şi canlizare, transport public etc.) conduse de tineri ingineri şi economişti români, renunţând treptat la specialiştii şi consultanţii străini.
Şcoala Elementară de Meserii din comuna Mihăeşti a luat fiinţă din iniţiativa institutorului Ion Bănescu, cu sprijinul financiar al statului şi al lui Vintilă Brătianu, la 15 septembrie 1909, cu un număr de 22 elevi „adulţi”, absolvenţi ai şcolii primare din localitate şi din satele apropiate. De la început, şcoala şi-a desfăşurat activitatea în casele” lui Vintilă Brătianu.
La Drăgăşani, denumirea gimnaziului se va schimba, din „Unirea” în „Brătianu”, în toamna anului 1923, ca recunoaştere a contribuţiei aduse la construirea localului de către Vintilă Brătianu.
Vintilă Brătianua lăsat vâlcenilor Conacul de la Mihăeşti, o construcţie boierească veche, ridicată de omul politic liberal, probabil în anul 1926, pe moşia Pleşoienilor, moştenită de la mama sa, Caliopia (Pia). Monumentul istoric, clasat în Lista Monumentelor Istorice, a suferit mai multe lucrări şi adăugiri, în anii secolului XX. În clădirea conacului a fost înfiinţat Spitalul de Pneumoftiziologie “dr. Constantin Anastasatu”.
Conacul a fost reşedinţa de vară a familiei Brătianu. Pe timpul şederii lor aici, Mihăeştiul a înflorit. În această localitate unde se desfăşurau manifestări culturale, veneau boieri cu trăsuri pentru a participa la seratele de pe lacul cu nuferi al lui Vintilă Brătianu. Covoarele olteneşti de la conac, din perioada interbelică, au fost lucrate la Mănăstirea Bistriţa, iar textilele de interior şi costumele populare au fost confecţionate la conacul de la Mihăeşti al Brătienilor.


Prim-ministrul Vintilă Brătianu şi soţia sa, despre care bătrânii satului spun că erau oameni drepţi şi ajutau pe multă lume, aveau grijă şi de copiii orfani pe care îi trimiteau la şcoală, pe cheltuiala lor. Dar acest sprijin nu se oprea aici. Pe mulţi i-a ajutat să ocupe funcţii înalte, iar pe alţii să-şi găsească serviciu. Familia Brătianu a adoptat un orfan de război, pe nume Gheorghe Crânguş, care avea să-i fie tovarăş de joacă unicului lor fiu, Vintilică. După moartea sa, conacul a rămas soţiei Lia, fiica lui Anastase Stolojan, dar a fost naţionalizat de statul comunist în anul 1949 şi transformat în spital, cu 150 de paturi, pentru bolnavii de plămâni. Multe dintre cărţile din vasta bibliotecă a lui Vintilă Brătianu au fost arse, altele au ajuns la biblioteca din Râmnicu Vâlcea. Terenurile care au aparţinut conacului au primit alte destinaţii. Clădirile anexe ale sanatoriului au fost ridicate în perioada anilor 1949-1967. 
Pe Muntele Zmeuret din comuna Malaia, Vintilă Brătianu şi fratele său Ionel au construit, în anul 1919, o vilă cu etaj pentru reşedinţă de vacanţă. Ca notă de originalitate, conacul avea amenajată o pistă de aterizare pentru avioane deoarece accesul la acest platou este foarte anevoios. Clădirea a fost naţionalizată de regimul comunist în anul 1948. Monumentul s-a ruinat şi nu mai există din anii ’70. La poalele muntelui, Vintilă Brătianu, cu soţia Lia, şi fiul său, Vintilică, a ridicat o fântână în anul 1923. La câţiva metri distanţă a înălţat şi o cruce din piatră, la anul 1925, în memoria părinţilor lor.
Vintilă Brătianu a avut o importantă contribuţie la înfrumuseţarea şi dezvoltarea edilitară a staţiunii Băile Govora. El a fost primul preşedinte al Societăţii „Govora”, care avea drept scop progresul şi înfrumuseţarea staţiunii. Tot el l-a a dus la Govora pe tânărul arhitect român de origine franceză Ernest Doneaud, cu care colaborase cât a condus destinele Capitalei. Arhitectul francez a proiectat Stabilimentul de băi şi Hotelul Palace, clădiri cu parfum de epocă reprezentative pentru patrimoniul de vilegiatură. În 1908, prin Legea pentru modificarea legii de organizare a comunelor rurale s-a înfiinţat comuna rurală Băile Govora, prin preluarea unor sate de la comunele învecinate. Vintilă şi fratele său Ionel au încercat să creeze condiţii staţiunii să se dezvolte şi să devină una dintre cele mai faimoase din ţară. Ca semn de recunoştinţă, govorenii au dat unei străzi din Băile Govora numele marelui om politic liberal.
Vintilă Brătianu a sprijinit proiectul de construire a unei căi ferate pe linia Bascov – halta Govora, dar acesta nu s-a materializat din cauza opiniilor divergente ale politicienilor.
Sunt convins că mulţi dintre concetăţenii noştri mai în vârstă pot să îmbogăţească această istorisire cu nenumărate exemple despre legătura lui Vintilă Brătianu cu acest ţinut şi sprijinul său adus vâlcenilor.

Vintilă Brătianu (1867-1930) – repere bio-bibliografice

Vintilă Brătianu a fost cel de-al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu, născut la 16 septembrie 1867 la Florica, comuna Ştefăneşti, judeţul Argeş. A urmat Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti, apoi a continuat studiile la Paris, la Liceul „St. Louis” şi la Şcoala Centrală de Arte şi Manufacturi, obţinând diploma de inginer.
A participat alături de Anghel Saligny la construirea podului de la Cernavodă, apoi a condus lucrările de construcţie a altor poduri pe Siret, Argeş şi Vădeni.
În anul 1904 (la 37 de ani), s-a căsătorit cu Lia Stolojan, fiica lui Anastase Stolojan.
Ca om politic, a deţinut mari demnităţi în stat fiind de mai multe ori ministru, iar în 1927-1928 avea să fie preşedinte al Consiliului de Miniştri. În 1897, i s-a oferit Direcţiunea Monopolurilor Statului până în aprilie 1899. A fost un fervent opozant al „restauraţiei carliste”.
Ca primar al Bucureştilor, între anii 1907 şi 1911 a avut mai multe realizări: finanţele publice comunale, sistematizarea Capitalei, infrastructura urbană, modernizarea străzilor şi amenajarea spaţiilor verzi, construcţii de interes public, transportul public, alimentarea cu apă, iluminatul public, sistemul sanitar comunal, construcţia de locuinţe.
A mai fost secretar general la Ministerul de Finanţe, ministru de război (15 august 1916 – 20 iulie 1917) şi de finanţe.
Ca economist, a iniţiat şi organizat noi instituţii economice, a contribuit la adoptarea unei legislaţii menite să ducă la dezvoltarea şi consolidarea economică a ţării. A impus un regim sever de întrebuinţare a banului public de către administraţiile statului, având contribuţii importante la înfiinţarea impozitului pe venitul global, introducerea tarifului vamal, stimularea exporturilor. A fost autorul sintagmei „prin noi înşine“, deviza Partidului Naţional Liberal de astăzi.
La 28 mai 1928, este ales membru de onoare al Academiei Române. Tot în acest an este ales preşedinte al Partidului Naţional Liberal, după moartea fratelui său Ion I. C. Brătianu.

Din opera lui Vintilă Brătianu:

– ” Un pericol naţional „, 1899;
– ” Chestia apei „, 1908;
– ” Politica de stat în industria petrolului „, 1911;
– ” Interesele României în actualul război „, 1914;
– ” Chestia Dunării „, ” Politica şi votul obştesc „, 1920;
– ” Consolidarea finanţelor României „, 1922;
– ” Refacerea ţării „, ” Situaţia financiară a României „, 1924;
– ” Situaţia politică „, 1928;
– ” Asupra stabilizării monedei româneşti „, 1928.

Facebook Comments