Aproape 4 milioane de euro, bani europeni, se investesc în Filiaşi
„Costeluş“ a pescuit un mega-proiect la spartul târgului

Pe final de an, edilii din Filiaşi se laudă cu semnarea unui contract de finanţare pentru oraşul doljean. Proiectul are în vedere construcţia şi reabilitarea de obiective culturale, precum şi o componentă de mediu, ce vizează amenajarea lacurilor din jurul oraşului.

0

Primarul Gheorghe Ilie Costeluş spune că e vorba de cel mai consistent proiect cu finanţare europeană din istoria oraşului, proiect ajuns la maturitate după o perioadă de doi ani de la iniţiere. „Este cel mai mare proiect pe fonduri europene, ca valoare financiară pe care îl derulează oraşul Filiaşi. Demersurile pentru realizarea proiectului le-am demarat în 2018 şi astăzi ne bucurăm că suntem în situaţia de a semna contractul. Este vorba despre o sumă de aproximativ 3,8 milioane de euro care va fi investită în obiective din oraşul nostru”, a declarat primarul din Filiaşi.
Potrivit edilului-şef, prin atragerea de fonduri europene, autorităţile locale din Filiaşi vor avea două instituţii culturale la cheie: o bibliotecă şi o casă de cultură.  „În primul rând, este vorba despre rezolvarea în tandem a două obiective culturale: reabilitarea bibliotecii şi construirea unui cămin cultural. Vechea clădire a căminului cultural, în urma expertizei, s-a dovedit că era prea degradată pentru a mai fi reabilitată şi am identificat un teren pentru construcţia unui cămin cultural nou, în imediata vecinătate a bibliotecii orăşeneşti. Biblioteca va fi la rândul său reabilitată în cadrul proiectului, aşa că vom avea, la finalizarea implementării, un centru cultural, cu bibliotecă, muzeu şi sală de evenimente. Muzeul va fi amenajat la etajul clădirii bibliotecii, un spaţiu care nu a mai fost folosit de o perioadă îndelungată, din motive de siguranţă, pentru că era realizat în stil vechi, pe bârne de lemn”, a povestit Costeluş.

Gheorghe Ilie Costeluş

Zonă de agrement şi pescuit sportiv pentru filişeni

Banii europeni ar urma să asigure şi amenajarea a trei lacuri de pe raza administrativă a oraşului, zona adiacentă acestora urmând a fi transformată într-una de agrement pentru locuitori. „A doua componentă a proiectului are în vedere reabilitarea salbei de lacuri a oraşului Filiaşi. Avem un număr de trei lacuri care nu au fost decolmatate niciodată şi prin acest proiect sperăm să le punem în valoare. Este vorba despre o intervenţie destul de amplă, cu beneficii multiple pentru locuitorii oraşului, care vor beneficia în urma reabilitării de o nouă zonă de agrement, în parcurile adiacente, dar şi din punct de vedere al pescuitului sportiv”, a precizat primarul oraşului Filiaşi. 

Potrivit datelor furnizate de edilul din Filiaşi, valoarea totală a proiectului se ridică la 14,2 milioane de lei, 85 la sută din sumă reprezentând finanţarea europeană, iar 13 la sută contribuţia la proiect a bugetului naţional. Din vistieria locală a oraşului va fi asigurat restul de 2 la sută din valoarea proiectului, aproximativ 280.000 de lei, precum şi cheltuielile neeligibile aferente investiţiei. Suma totală este împărţită pe obiective de investiţii după cum urmează: protejarea şi dezvoltarea faunei şi florei acvatice a lacurilor aflate în administrarea oraşului Filiaşi – valoare totală cu TVA= 4.254.976,56 lei; amenajare zonă lacuri în oraşul Filiaşi – valoare cu TVA= 2.062.549,24 lei; reabilitare / modernizare biblioteca orăşenească Filiaşi şi Extindere cu corp nou cu destinaţie Casă de cultură – valoare cu TVA= 7.730.335,94 lei (casa de cultură: 4.353.180,85 lei cu TVA şi modernizare biblioteca: 3.377.155,09 cu TVA).

Facebook Comments