Visul de-o viaţă al Craiovei, un „Parc Industrial IT&C“, este pe cale să se înfăptuiască, dar, totodată, să devină un coşmar edilitar pentru municipiul Craiova. La începutul săptămânii acesteia, într-o conferinţă de presă excepţională, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, şi rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Spânu, au anunţat semnarea unui protocol de colaborare care ar avea ca principal obiect pe termen scurt transformarea ruinei S200 într-un parc industrial pentru firmele de IT. Cei doi conducători nu au precizat cu exactitate cam care ar fi gradul de implicare al fiecărei instituţii în acest proiect, iar, deocamdată, protocolul nu a fost făcut public de niciuna dintre părţile semnatare.
Ce va face Consiliul Judeţean Dolj pentru proiectul Universităţii din Craiova?
Dacă interesul Universităţii în acest proiect este oarecum de înţeles având în vedere că are această clădire în patrimoniu de mai bine de zece ani şi nu este capabilă să o termine, este greu de precizat care ar fi motivul pentru care Consiliul Judeţean Dolj se implică. Conform legii, nu poate investi bani deoarece clădirea nu este în patrimoniul său, iar printre obiectele de activitate ale consiliului nu se regăseşte acela de consultant pentru atragerea de fonduri europene. Dacă Universitatea este incapabilă să conceapă un proiect eligibil pe una din axele de finanţare, ar putea foarte uşor să apeleze la o firmă privată cu expertiză în domeniu, şi nu la specialiştii consiliului judeţean. Acest lucru l-a sesizat şi omul de afaceri şi „chibiţul“ politic cu înclinaţii useriste Dan Cherciu, care, într-o postare pe o reţea de socializare, a subliniat „nebuloasa“ care învăluie acest proiect: „The night of the mind (Noaptea minţii n.red.)! După ce unii au plimbat clădirea S200 în toate direcţiile, de la bloc de garsoniere la spaţiu de învăţământ pt. Universitate, ba cămin pt. studenţi, hub IT, ba hotel, ba Primărie, acum în înţelepciunea lui, şeful PSD de la CJ a luat hotărârea să o transforme în parc tehnologic IT! Nu e clar de unde vin banii, nici dacă nu vor fi aruncaţi într-o gaură fără fund cum s-a întâmplat cu Centrul Expoziţional, clar e că acum, când majoritatea firmelor de IT îşi trimit angajaţii în muncă de la domiciliu, când giganţii industriei se relochează, reducându-şi drastic spaţiile ocupate, când investitorii imobiliari îşi reconvertesc clădirile de birouri în locuinţe, CJ PSD face un mamut de clădire cu destinaţie IT“.
Eduard Ciceu: „Bani aruncaţi pe fereastră“

Trecând peste aspectul reliefat mai sus, unul deosebit de important de altfel, se impune o analiză şi asupra capacităţii clădirii de a oferi potenţialilor clienţi, firme de IT de renume mondial, spaţii la standardele cu care acestea sunt obişnuite. Acest lucru a fost sesizat şi de Eduard Ciceu, fost candidat al PRO România la funcţia de primar al Craiovei, o persoană publică familiarizată cu business-urile în domeniu. „Companiile din IT nu vor închiria niciodată o clădire clasa B sau C. Ca să devină o clădire A+ închiriabilă unor companii serioase din IT, banking sau outsourcing, clădirea trebuie demolată şi construită de la zero. Nu are înălţimea necesară pe etaj pentru a suporta instalaţii moderne de climatizare, nu va putea fi niciodată certificată ca fiind clădire verde (BREEAM), floor plan-ul este mult prea întortocheat şi vor rezulta suprafeţe uriaşe inutilizabile etc. Ea are scheletul unei clădiri rezidenţiale, nicidecum al unei clădiri eficiente pentru IT. Sună trist, dar cam asta e singura soluţie. Altfel, vor fi bani aruncaţi pe fereastră“, a subliniat tânărul antreprenor într-un comentariu la o postare pe Facebook. Ca unul care se învârte, la Bucureşti, în acest mediu, Ciceu este unul dintre puţinii craioveni care se pot pronunţa cu privire la capacitatea unui proiectant de a transforma S200 într-o clădire de birouri la standarde ridicate, aşa cum au anunţat semnatarii protocolului. După cunoştinţele noastre, cele două turnuri aflate în proprietatea lui Pavel Badea se ridică la un asemenea standard, dar acesta le-a construit de la zero, după un proiect profesionist. Fostul liberal nu a preluat două cămine de nefamilişti şi le-a transformat în imobile de birouri la standarde A+!
Anişoara Stănculescu, consilier judeţean şi preşedinte PMP Dolj: „Este o prostie!“

În ceea ce priveşte utilitatea clădirii S200, Anişoara Stănculescu, consilier judeţean şi preşedinte PMP Dolj, a propus, în urmă cu şase luni, un proiect mult mai util şi realist. În campania electorală pentru alegerile locale, în programul său de candidat la funcţia de primar al Craiovei, aceasta a spus că, dacă va câştiga alegerile, va muta în S200 atât Primăria Craiova, cât şi serviciile descentralizate ale acesteia. „Am citit şi eu despre acest protocol semnat de domnul preşedinte Cosmin Vasile şi domnul rector Ion Spânu, dar mărturisesc că nu îl înţeleg. Nu ştiu în ce va consta implicarea Consiliului Judeţean şi, în plus, chiar nu văd utilitatea sa. Eu am propus ca această clădire să fie preluată de Primăria Craiova printr-o formă juridică legală, transformată şi finalizată cu fonduri europene într-un sediu nou şi modern atât pentru aparatul propriu, cât şi pentru serviciile descentralizate ale municipalităţii. Practic, să mutăm primăria şi regiile şi societăţile comerciale din subordine în această clădire, să le oferim craiovenilor un acces mai uşor la serviciile pe care le plătesc prin taxele şi impozitele virate la bugetul local. În plus, am mers chiar mai departe: am propus construirea unei parcări subterane pe sub artera care leagă strada A.I. Cuza şi Calea Bucureşti, arteră situată în spatele blocului S200, şi pasaje subterane pietonale către Piaţa Centrală. Astfel, craioveanul lasă maşina în parcarea subterană de la S200, intră în primărie pentru a-şi rezolva anumite probleme şi, totodată, poate merge şi la piaţă fără a mai fi nevoit să traverseze Calea Bucureşti. În acest fel se rezolva şi problema traficului. Cu ceea ce propun acum Consiliul Judeţean şi Universitatea, o clădire cu 1.500 de angajaţi şi fără locuri de parcare, va fi un coşmar pentru traficul din acea zonă! Mai potrivit mi s-ar părea ca noi, Consiliul Judeţean, împreună cu Universitatea, să facem o clădire de birouri pentru IT undeva la marginea Craiovei, aşa după cum au fost construite în alte oraşe din Europa“, a declarat Anişoara Stănculescu, consilier judeţean PMP.