Valabilitatea voucherelor de vacanță a fost prelungită

Guvernul României încearcă să ajute turismul și a prelungit valabilitatea tichetelor de vacanță acordate bugetarilor.

0
Foto: vice.com

Voucherele de vacanță acordate bugetarilor au fost prelungite. Guvernul a aprobat în ședința de vineri un act prin care tichetele acordate în 2019 şi în 2020 au valabilitate până la data de 31 decembrie 2021. „Voucherele de vacanţă acordate în această perioadă, care n-au putut fi utilizate ca urmare a măsurilor impuse de restricţii sanitare (…), vor putea fi utilizate până la sfârşitul anului viitor, până la 31 decembrie 2021, mai ales în contextul în care aşteptările sunt ca în primul trimestru al anului viitor efectele acestei pandemii să înceteze”, a declarat şeful Cancelariei premierului, potrivit Agerpres.

Măsura a fost luată, în principal, din cauza pandemiei de coronavirus care a ținut lumea izolată și astfel tichetele nu au mai fost folosite.

Facebook Comments