Festivalul „Învârtita Dorului” ar putea deveni cel de-al treilea brand din Vâlcea inclus în patrimoniul UNESCO

Primarul comunei Vaideeni, Achim Băluță, a anunțat recent că face demersuri pentru a introduce celebrul festival păstoresc „Învârtita Dorului” în patrimoniul UNESCO. Acesta ar putea deveni cel de-al treilea brand din zonă, dar și din județul Vâlcea din patrimoniul cultural mondial, după Mănăstirea Hurezi și Ceramica de Horezu.

0

Considerat un act de cultură, festivalul păstoresc „Învârtita Dorului” adună în ultima sâmbătă și duminică din luna iunie zeci de mii de participanți și vizitatori. Parada costumelor populare, ansamblurile folclorice din diferite zone ale țării, mâncărurile specifice, nelipsitul târg al oierilor mențin o veche tradiție pe care locuitorii comunei Vaideeni o cultivă cu multă dragoste.

În 1914, ciobanul Ion Iscru compunea tulburătoarea metaforă „învârtita dorului”

Povestea „Învârtitei” începea în 1914, când un cioban, Ion Iscru, scria o poezie tulburătoare care conţinea una dintre cele mai frumoase metafore ale folclorului românesc: învârtita dorului. „O să iau calul cu mine/ Să mă sui spre zări senine/ Sus la Vârful Nedeiei/ Să văd turmele de miei/ Să văd Munţii Lotrului /Unde-am ciobănit întâi / Şi-apoi să cobor spre sat / Cu sufletul împăcat / Şi să cânt printre brădui / Învârtita dorului”.

Vartolomei Todeci, omul providențial

Mai mult ca sigur, aceste versuri – care parcă încă n-au primit tot ce merită – ar fi dispărut în anonimat, dacă nu ar fi existat un om providenţial: profesorul Vartolomei Todeci, depozitar şi performer al tradiţiei locale. În anul 1955, Todeci şi-a încheiat studiile şi a venit profesor de limba şi literatura română la Vaideeni. El avea să fie principalul animator al Festivalului „Învârtita Dorului”, hotărât şi să valorifice spiritualitatea locului. În 1955, preia ansamblul de fluieraşi Mioriţa care există şi astăzi şi care este celebru. Ulterior, Todeci a înfiinţat şi Cununiţa Munţilor, o formaţie de fluieraşi copii. „Cununiţa” a fost îmbunătăţită pe parcurs cu un grup de dansatori. Şi pentru că aveau ce arăta, vaideenii au început să aducă la ei acasă, în fiecare an de „Învârtita Dorului”, alte vetre folclorice care păstrează încă vie şi identitatea naţională. În 2020, Învârtita a împlinit 52 de ani. Vaideenii nu au putut sărbători însă din cauza pandemiei. Dar păstrează amintirile frumoase ale atâtor și atâtor întâlniri și nutresc speranța că anul viitor se vor putea revedea în colțul lor de rai mioritic.

Facebook Comments