După doar o săptămână de la începutul anului şcolar
Olt: Două unităţi de învăţământ au trecut la scenariu roşu

Unităţile de învăţământ din localităţile Spineni şi Tătuleşti au intrat în scenariul roşu până pe 29 septembrie, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică Olt, din cauza creşterii ratei de incidenţă a cazurilor de Covid-19 din cele două localităţi, potrivit inspectorului şcolar general al judeţului, Victor Iacobescu, citat de Agerpres.

0

Acesta a precizat că, la Spineni, rata de incidenţă a cazurilor de Covid-19 la 1.000 de locuitori este de 15,28, iar la Tătuleşti este de 8,87. Indicatorul menţionat a crescut în ultimele două zile în cele două comune în contextul în care mai mulţi angajaţi ai Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Spineni, care au domiciliul în aceste localităţi, au fost testaţi pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2.
La Spineni şi Tătuleşti, cei peste 150 de preşcolari şi elevi înscrişi la grădiniţă sau la şcoală vor desfăşura cursurile exclusiv online în următoarele două săptămâni.

În judeţul Olt, cursurile se mai desfăşoară conform scenariului roşu (exclusiv online) şi în alte patru localităţi, respectiv la Vădăstriţa (un cadru didactic confirmat cu Covid-19 şi alte 20 în izolare la domiciliu), precum şi în unităţile de învăţământ din Giuvărăşti, Osica de Jos şi la Şcoala „Virgil Mazilescu” din Corabia, în aceste ultime trei cazuri motivul fiind infrastructura în lucru.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Olt, Mirela Paraschiv, a precizat că la unităţile de învăţământ din Giuvărăşti, Osica de Sus şi la Şcoala „Virgil Mazilescu” sunt în derulare lucrări de reabilitare şi spaţiul rămas pentru cursuri este mai restrâns, fapt care nu ar fi permis desfăşurarea orelor cu prezenţa elevilor şi respectarea normelor privind păstrarea distanţei.

Facebook Comments