Program electoral Comuna Lăcusteni. DANIEL ȚÎRU- Candidat la funcția de primar

0

   În ultimii ani, Comunei Lăcusteni merită să i se  aplice un titlu: „LOCUL ÎN CARE NU S-A ÎNTAMPLAT NIMIC”.

   Mult timp ne-am lăsat destinul în mâna unor neaveniți.

   Mult timp am crezut în oamenii care nu au pussuflet în ceea trebuia făcut, dar au pus suflet în interesul personal.

  Mult timp i-am lăsat să ne conducă pe unii care nu s-au simțit legați de aceste locuri.

   De aceea este timpul că noi locuitorii comunei Lăcusteni, să ne implicăm activ în reconstruirea comunei noastre.

  De aceea este nevoie de  schimbare, iar noi vă propunem o nouă echipă cu care împreună vom schimbă Lăcusteniul, pentru că vrem, pentru că știm, pentru că putem!

Obiective ale programului:

Legalitate,

–         voi asigura autoritatea și supremația legii în exercitarea funcției de primar.

–         voi fi  imparțial în analiză, aprecierea situațiilor și luarea deciziilor.

Dezvoltare economică.

   -crearea de noi locuri de muncă prin înființarea unor șantiere care execută lucrările de modernizare a comunei.

   – introducerea gazului metan este o prioritate a mea și a guvernului liberal.

   – retrocedarea terenurilor forestiere și eliberarea titlurilor de proprietate.

   – continuarea evenimentului anual „SĂRBĂTOAREA GRÂULUI”.

   – acordarea de facilități fiscale tuturor cetățenilor din categoriile celor defavorizați, precum și menținerea taxelor și impozitelor la teren și locuințe, la nivelul minim de impozitare.

   -toate investițiile cu fonduri europene precum și cele cu banii contribuabilului vor fi făcute cu transparență și cu avizul Consiliului Local.

   – voi sprijini organele de poliție pentru asigurarea liniștii și siguranței cetățeanului în comună.

   -voi asigura sănătatea și voi rezolva problemele cetățenilor din comună.

   – constituirea bugetului Local îl voi face după consultarea cetățenilor din comună, iar banii vor fi cheltuiți cu prioritate pentru modernizarea comunei și a calității vieții locuitorilor.

  – voi face trimestrial sau de câte ori vafi nevoie, ședințe publice în toate satele din comună pentru a discuta cu cetățenii problemele cu carese confruntă zi de zi.

  – voi da socoteală de modul încareseva cheltui banul public.

  – voi premia cetățenii comunei care sărbătoresc nuntă de argint și nuntă de aur.

  – voi stimula familiile care aduc pe lume nou născuți și le voi oferi trusouri în valoare de 1000 de lei.

  Priorități

–         asfaltarea drumului comunal Delureni-Gănești.

–         asfaltarea drumului comunal Risipiți- Mazili.

–         asfaltarea drumului comunal Ciobănești și Contea cu ulițele adiacente.

–         construirea de trotuare pietonale și piste de biciclete de-a lungul comunei Lăcusteni.

–         extinderea alimentării cu apă și canalizare în toate satele din comună.

–         modernizarea drumurilor agricole care fac legătura cu comunele învecinate și care duc la terenurile agricole și forestiere.

Învățământ, cultură, sănătate și protecție socială.

–         modernizarea tuturor școlilor și grădinițelor și a terenurilor de sport, anveloparea școlilor și grădinițelor, dotarea acestora cu tablete și laptopuri în vederea creșterii calității învățământului școlar din localitate.

–         acordarea de burse de merit lunare elevilor cu rezultate bune la învățătură.

–         dezvoltarea infrastructurii și a bazei didactice.

–         încurajarea proiectelor after-school în învățământul public.

–         păstrarea unei strânse legături cu Familia, Școala și Biserica.

–         înființarea unui cămin pentru persoanele neajutorate cu un număr de opt saloane.

–         înființarea căminului cultural și dotarea acestuia cu mobilier și aparatură necesară funcționării pentru organizarea de evenimente.

–         atragerea de fonduri Europene în vederea construirii unui bazin de înot și a unui teren de fotbal omologat F.R.F

–         acordarea de sprijin financiar și material tuturor persoanelor aflate în dificultate și persoanelor asistate social.

–         modernizarea celor trei biserici din Parohia Lăcusteni și construirea de spații pentru evenimentele bisericești din Parohie.

Mediu

– amenajarea locuri de joacă la toate școlile și grădinițele din localitate.

– contractarea de urgență a unei firme de colectare a deșeurilor de la locuințele oamenilor din toate satele comunei.

-amenajarea bazei de agrement din Secetoaia cu montaj de mese și grătare precum și electrificarea zonei.

VOTAȚI  P.N.L!

VOTAȚI  DANIEL ȚÎRU!

Comandat de Partidul Național Liberal,  executat de Mișcoci Marielena I.I., Cod unic de identificare AEP:21200012

Facebook Comments