Matei Nicolae Florian, candidatul PRO România: „Acesta este ultimul tren pentru comuna Teasc şi mă lupt să nu îl piardă“

Aflată la aproximativ 20 de kilometri de Craiova, comuna Teasc este, din nefericire, doar un punct pe harta judeţului, o localitate care, în ciuda potenţialului său, pare încremenită în eterna tranziţie de la ruralul comunist la visul european. Indiferent de rezultatul lungului şir de alegeri din ultimii 30 de ani, situaţia din comuna Teasc a rămas pictată în aceleaşi nuanţe sumbre: un peisaj dezolant din care lipsesc până şi cele mai elementare necesităţi ale vieţii moderne: asfalt, apă potabilă ori canalizare.

0
Tească, o localitate aflată, în prezent, la marginea civilizaţiei

Sătul de mediocritatea în care se scaldă de peste trei decenii autorităţile din comună, Nicolae Florian Matei, candidatul PRO România pentru funcţia de primar al Teascului, este decis să facă eforturile necesare pentru a pune destinul localităţii pe traseul către dezvoltare. De profesie economist, cu o diplomă de master în management, Nicolae Florian Matei şi-a demonstrat capacitatea administrativă şi prin faptul că, prin propriile puteri şi fără niciun fel de sprijin autohton, a reuşit să transforme o idee într-o afacere de succes, cu o cifră de afaceri anuală de invidiat.

Nicolae Florian Matei

„Povestea mea nu este cu nimic diferită de cea a multor mii de români care, în anii de după Revoluţie, au luat calea Occidentului în căutarea unui trai mai bun. Astfel, în 1994, am plecat în Italia să muncesc. Eram doar un adolescent care îşi căuta un drum în viaţă. Am început de jos, dar, prin dăruire şi ambiţie, am reuşit să progresez, aşa că am ajuns coordonator transporturi, având în subordine 400 de cetăţeni italieni. Nu a fost uşor, dar a fost o etapă care mi-a folosit extrem de mult în viaţă, o experienţă din care am învăţat enorm. Şi, în plus, mi-a dat curajul necesar să pornesc o afacere. În anul 2005 m-am întors în România şi am pus bazele unei fabrici de prefabricate din beton. Nu pot să vă explic prin ce am trecut atunci. Era un domeniu vast, iar eu nu aveam nici cunoştinţele şi nici finanţarea necesară. Dar nu am renunţat. În 2006 am accesat primul program pentru IMM-uri, iar în 2008 al doilea program pe fonduri europene. În total, am accesat 4 programe cu fonduri nerambursabile şi am atras aproape un milion de euro, iar acum firma este unul dintre marii jucători din regiune din domeniul materialelor de construcţie“, povesteşte candidatul PRO România.

Banii europeni sunt cheia succesului

Teasc, comuna fără niciun kilometru de asfalt

Tânărul antreprenor spune că atunci a înţeles importanţa banilor europeni, dar, mai ales, şansa României de a avea acces către aceste fonduri pe care le consideră esenţiale pentru dezvoltarea afacerilor, comunităţilor şi, în final, a ţării. „Experienţa accesării banilor europeni mi-a deschis, cu adevărat, ochii. Am înţeles atunci că fondurile nerambursabile fac diferenţa între succes şi eşec. Iar entităţile care accesează aceşti bani au asigurată dezvoltarea. Şi când spun entităţi nu mă refer doar la firme, ci şi la instituţii şi autorităţi locale ori judeţene. Din păcate, diversele administraţii care s-au perindat pe la cârma comunei Teasc n-au învăţat această lecţie esenţială. Poate părea incredibil pentru mulţi, dar, în Teasc, nu s-a făcut nimic de zeci de ani. Absolut nimic. Nu avem niciun metru de asfalt, apa din comună nu este potabilă, iar canalizarea este inexistentă. Practic, locuitorii comunei trăiesc ca în evul mediu, iar eu vreau ca acest lucru să se schimbe“, spune Matei Nicolae Florian. Acesta atrage atenţia că următorii patru ani vor fi cruciali pentru comunităţile din ţară. „Localităţile cu primari implicaţi, care înţeleg importanţa banilor europeni, vor avea o şansă. Cele cu primari absenţi, interesaţi doar de angajarea rudelor prin diverse posturi publice, vor fi condamnate la sărăcie şi, în final, la dispariţie. Ciclul financiar 2021 – 2027 este ultimul tren pentru dezvoltarea locală, iar eu aş vrea ca Teascul să nu îl piardă. De acea am decis să intru în această cursă şi voi face tot posibilul pentru a câştiga bătălia electorală“, a adăugat candidatul PRO România.

Aşa arată câmpurile din jurul localităţii

Iată cum arată lista candidatului Nicolae Florian Matei pentru dezvoltarea comunei Teasc: 

1. Înfiinţarea unei firme care să se ocupe de atragerea fondurilor europene
2. Crearea unei zone industriale pentru atragerea investitorilor
3. Asfaltarea drumurilor din localitate
4. Investiţii în reţeaua de apă astfel încât locuitorii să aibă acces la apă potabilă
5. Realizarea reţelei de canalizare la nivelul comunei
6. Înfiinţarea unui sistem de supraveghere în toată localitatea pentru sporirea gradului de siguranţă al cetăţenilor
7. Colectarea şi sortarea deşeurilor la nivelul comunei, precum şi valorificarea lor
8. Amenajarea de locuri de joacă pentru copii
9. Amenajarea unui cabinet medical care să deservească populaţia comunei
10. Modernizarea pieţei pentru a veni în sprijinul producătorilor locali
11. Amenajarea de alei pietonale (pavaje)
12. Amenajarea unor spaţii de agrement lângă lacul din localitate.

Facebook Comments