Handbal: SCM Rm.Vâlcea joacă, pe 3 septembrie, prima partidă oficială post-pandemie

0

Partida  SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila, din cadrul sferturilor de finală ale Cupei României (ediţia 2019-2020), va deschide noul sezon la handbal pe plan intern şi va avea loc pe 3 septembrie, la Bucureşti, potrivit deciziei din 24 august a Consiliului de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal. În aceeaşi zi, va avea loc şi meciul CSM Bucureşti – CSM Slatina. Acestea vor fi primele partide oficiale de handbal post-pandemie pe plan intern. FRH a mai hotărât ca turneele de promovare prevăzute să se desfăşoare la Cheile Grădiştei, în primă fază la finalul lunii august, apoi în prima săptămână din septembrie, să fie  reprogramate. Federaţia a decis însă ca startul să fie luat cu sferturile de finală ale Cupei României şi Turneul Final Four, programate în perioada 3-6 septembrie, la Bucureşti. Rapid Bucureşti şi Gloria Buzău sunt deja calificate în semifinalele competiţiei, în timp ce partidele SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila şi CSM Bucureşti – CSM Slatina vor da celelalte participante în Final Four.

Facebook Comments