Despre îngrăşarea iluziei faptelor în ajunul alegerilor

0

PNL pare a fi campion, cel puţin în judeţul Mehedinţi, la sportul naţional numit „îngrăşarea porcului în ajunul Crăciunului”. Adică la îngrăşarea iluziilor servite oamenilor că guvernul face treabă şi ajută comunităţile locale (acolo unde sunt primari sau candidaţi PNL cu ceva şanse sau unde se încearcă spargerea monopolului politic al PSD).
Anunţul public al candidatului PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, Cristinel Pavel, privind lucrările de modernizare a drumurilor de interes local în 21 de localităţi mehedinţene, este un exemplu elocvent despre cum încearcă PNL-ul local să vrăjească alegătorii.
Va fi interesant de văzut cât din acest anunţ public al PNL Mehedinţi va mai fi valabil după 27 septembrie… Ce motive se vor mai găsi (ca de atâtea ori) pentru a justifica neonorarea promisiunilor date ca sigure acum?!
Mi-e teamă că mehedinţenii vor rămâne şi cu buza umflată (a se citi drumurile nemodernizate), şi cu votul luat…
Pe de altă parte, sunt primari în judeţul Mehedinţi care demarează acum, cu o lună înainte de alegeri, lucrări publice (tot asfaltări) fără a respecta paşii tehnici de execuţie, astfel încât gropile răsar la câteva zile după asfaltare ca ciupercile după ploaie.#AşaNU!
Dacă la acestea mai adăugăm faptul că pe ultima sută de metri primari PNL candidează de la PSD, iar primari PSD candidează de la PNL, păstrându-şi funcţiile, fără ca guvernul să constate nulitatea mandatelor lor şi a actelor publice asumate de ei în această perioadă (!), avem imaginea unei democraţii locale puternic viciate.
Acest fel de a face politică al celor două partide care au dominat scena politică locală 30 de ani, dacă se va perpetua, va produce aceleaşi rezultate: subdezvoltare, risipă de bani publici, calitate scăzută a vieţii oamenilor.
Alegerile locale ar trebui să fie despre proiecte alternative, dezbătute cu echilibru şi cu argumente, nu despre combinaţii pe sub masă, presiuni şi folosirea pârghiilor publice de putere pentru atragerea unor avantaje şi foloase politice necuvenite.

Facebook Comments