Anişoara Stănculescu, candidatul PMP la Primăria Craiova: „Dreapta face investiții, nu promite ajutoare sociale!“

„Dreapta, domnule Giugea, nu promite ajutoare sociale pe care nu le poate da. Dreapta face investiții, crește economia şi ajută în mod real pe cei aflați, cu adevărat, în nevoie”, afirmă Anişoara Stănculescu, candidatul PMP pentru funcţia de primar al Craiovei.

0

PNL are tentația, prin vocea candidatului său la primăria Craiova de a mima retorica PSD: „promitem de toate, creăm iluzii cât mai mari tuturor și apoi vedem ce facem“. Dreapta, în opinia PMP, înseamnă soluții economice multiplicatoare de locuri de muncă durabile, corect plătite. Dreapta înseamnă stopare risipei banului public și stimularea celor care aduc plusvaloare în comunitățile lor.

Dacă nu creștem bugetele pentru investiții, dacă nu legăm mai bine educația craioveană de piața locală a muncii, dacă nu dezvoltăm o cultura antreprenorială demnă de un oras ca și Craiova, dacă nu facem la municipalitate o fabrică performantă de atras bani europeni promitem în zadar romilor și altor categorii sociale dezavantajate sume de bani pe care nu le avem”, precizează Anişoara Stănculescu.

PMP cere atât PNL cât şi PSD să renunte la a mai împărți din gură craiovenilor  pomeni electorale și iluzii deșarte. „Avem, în continuare, cel mai mic buget alocat investițiilor dintre toate marile municipii din țară. Asta ar trebui să ne dea serios de gândit de ce suntem rămaşi în urma altor municipii la capitolul dezvoltare!”, a mai spus candidatul PMP la primăria Craiova.

Facebook Comments