Berbecaru: „Bugetul SCM Rm. Vâlcea este pe locul 6-7, dar jucătoarele rămân la echipă”

Oficialul echipei SCM Râmnicu Vâlcea, Petre Berbecaru, a declarat că bugetul campioanei României se află în zona locurilor 6-7, cu mult sub cel al CSM Bucureşti şi chiar al unor echipe mai puţin performante. Berbecaru spune însă că nu banii reprezintă principala tentaţie a jucătoarelor de la Râmnicu Vâlcea, ci alte motive. În campionatul 2020-2021, echipa vâlceană va avea un buget de circa 2 milioane de euro: 1,5 milioane de la Primăria Râmnicu Vâlcea şi 500.000 de euro de la Consiliul Judeţean Vâlcea.

0

„Bugetul nostru este undeva pe locul 6-7, este mult departe de bugetul lui CSM Bucureşti, de exemplu, echipă cu care ne-am şi bătut în ultima perioadă şi spre satisfacţia noastră, din punct de vedere sportiv, am fost peste ele. Dar cu bugete peste al SCM mai sunt şi alte cluburi. Vine din urmă tare bugetul Gloriei Bistriţa căreia doar Consiliul Judeţean i-a alocat 2 milioane de euro, plus primăria şi ceilalţi sponsori; Minaur Baia-Mare în care se investeşte extraordinar de mult şi probabil că au un buget foarte mare dacă reuşesc să ducă două echipe în cupele europene, şi fetele şi băieţii, şi au făcut transferuri masive cu jucătoare nordice, care precis nu sunt ieftine. De asemenea, Brăila care încearcă de câţiva ani să îşi facă echipă şi care beneficiază de un buget foarte consistent, ca să nu mai vorbesc de Buzău care vine pe turnantă şi se înscrie la medalie din punct de vedere al bugetelor. În echipa noastră sunt câteva jucătoare de mare talent pe care şi le-ar dori inclusiv Gyor, campioana Europei, de altfel le-au şi solicitat. Ele au găsit aici un climat propice, se simt bine, un factor important îl constituie publicul care este foarte ataşat de ele”, potrivit „descoperitorului de talente”.
Berbecaru a mai adăugat că handbalistele nu pleacă de la echipă şi graţie activităţii profesioniste de pregătire, dar şi investiţiilor în confortul lor, 11-22 jucătoare având maşini de serviciu de la sponsorul Nurvil.

Facebook Comments