Lipsa de comunicare şi coordonare în cazurile noului coronavirus generează situaţii incredibile. O parte din salariaţii cu Covid-19 asimptomatici de la Căminul Lungeşti, judeţul Vâlcea, izolaţi la domiciliu doar patru zile, s-au prezentat marţi, 28 iulie, la prima oră, cu mijloace proprii de transport, la Spitalul Drăgăşani, care nu are Secţie de boli infecţioase. „O doamnă de la Direcţia de Sănătate Publică” îi anunţase că la acest spital urma să li se facă investigaţiile medicale specifice SARS-CoV-2. După ce au stat mai bune de o oră în curtea spitalului, alături de pacienţi cu alte boli, oamenii au fost îndrumaţi spre Spitalul Judeţean Râmnicu Vâlcea; unde au ajuns tot pe cont propriu…
Medic Drăgăşani: „Ar fi trebuit să rămână în izolare şi investigaţi în mod organizat, nu lăsaţi pe cont propriu”
Situaţia a fost semnalată săptămânalului „Indiscret” de un medic de la Spitalul Drăgăşani: „Şapte-opt oameni infectaţi cu SARS-CoV-2 au fost nevoiţi să se trambaleze de acasă la Drăgăşani şi apoi la Râmnicu Vâlcea în bătaie de joc şi într-o manieră lipsită de orice responsabilitate şi profesionalism din partea autorităţilor. Cică i-ar fi trimis DSP. Ce investigaţii să li se facă aici? Trebuia să fi fost duşi la Râmnicu Vâlcea, la Secţia infecţioase, unde să fie verificaţi de medici infecţionişti. Probabil că au umblat prin oraş, că altfel nu aveau cum să ajungă în curtea spitalului. Au intrat singuri pe poartă, au ieşit, posibil să fi intrat şi în vreun magazin să îşi cumpere un suc, o apă, sunt şi ei oameni! Ar fi trebuit să rămână în izolare şi investigaţi în mod organizat, nu aşa. Stăteau derutaţi şi speriaţi prin curte împreună cu bolnavii de la Psihiatrie”, susţine medicul de la Spitalul Drăgăşani.
Şefa DSP Vâlcea: „Îmi este peste puteri să înţeleg ce s-a întâmplat”
În bunul obicei românesc, nimeni de la DSP Vâlcea nu şi-a asumat răspunderea pentru această stare de fapt inacceptabilă. Luminiţa Apostolescu, directorul acestei instituţii, a declarat că nu ştie cum s-a produs încurcătura şi că îi este „peste puteri” să înţeleagă: „Noi am hotărât că toate persoanele asimpotomatice pozitive merg la Secţia de boli infecţioase a SJU Vâlcea, sunt evaluate, după care, în funcţie de formă, sunt repartizate în diverse spitale. Pentru că nu ne ajung locurile, am decis ca în spitalele Drăgăşani şi Brezoi să extindem capacitatea pentru cei asimptomatici şi să nu îi lăsăm acasă, pentru că nu e normal. Trebuie să stea, clar, în spital şi să fie evaluaţi. Eu nu ştiu cine le-a spus celor de la Lungeşti să meargă la Spitalul Drăgăşani. Am hotărât că toţi asimptomaticii trebuie să ajungă la Râmnicu Vâlcea la spital. De ce au ajuns cei din Lungeşti, la ora 9.00, la Spitalul Drăgăşani cu toţii acolo, e peste puterile mele de înţelegere. M-a sunat imediat managerul de la Drăgăşani, am anunţat Ambulanţa şi ISU să îi aducă la Râmnicu Vâlcea. Nu au aşteptat, nu ştiu ce s-a întâmplat, au venit singuri la Vâlcea. M-a sunat doctoriţa Caproş care m-a anunţat că îi va vedea pe toţi după ce încheie consulturile a trei pacienţi cu forme grave de covid”, a spus directorul DSP Vâlcea.
150 de salariaţi şi rezidenţi din centrele DGASPC Vâlcea au covid
Marţi, cei opt angajaţi ai Căminului pentru persoane vârstnice Lungeşti au fost spitalizaţi pentru 48 de ore, potrivit protocolului, urmând ca în cursul serii să mai fie internaţi încă doi. Conform comunicării de la începutul acestei săptămâni, în judeţul Vâlcea sunt trei focare în centre rezidenţiale ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (Zătreni – 104 cazuri pozitive, Bistriţa – 22 de cazuri pozitive şi Lungeşti – 16 cazuri pozitive).