Titlul coboară din tren. În gara Craiova

0

CS Universitatea a învins Botoşaniul la el acasă (2-0) şi a pus patru puncte între ea şi CFR Cluj. Paradoxal, campionii en titre au fost virusaţi prin acarul Păun înaintea partidei cu FCSB din etapa a 8-a a play-off-ului şi au tras pe dreapta. FCSB dispută miercuri finala de Cupa României cu Sepsi Sfântu Gheorghe, la care tizul Gigi priveşte cu închinăciune. Involuntar, noul coronavirus, aerian cum e, a aterizat şi în fotbal. S-a lipit de alb şi roşu, acum de vişiniu. Dacă roş-albaştrii câştigă trofeul, n-ar mai avea rost să-şi rupă oasele cu trupa venită din Ardeal. Beţia succesului e de durată, pe lângă sfânta împărtăşanie că FCSB a salvat un nou sezon modest. Latifundiarul din Pipera neagă însă maliţios naturaleţea şi subconştientul. El împarte dreptatea. Cei ce i-au ironizat pe foştii elevi ai lui Vintilă pentru lipsă de performanţă şi joc încâlcit, s-au trezit cum că discipolii lui Toni Petrea ar putea s-o rupă în figuri pe CFR. Unde dacă nu în fotbal totul e posibil?! Punând proţapul la locul lui, penultima etapă ar găsi-o matematic pe Universitatea cu o staţie avans faţă de garnitura lui Dan Petrescu. Clujenii trag speranţa că numitul Chindriş nu se va transfera între timp în completul lui Bogdan Andone, ceea ce, mutatis mutandis, le-ar îngreuna lor speţa de pe „Dr. Constantin Rădulescu”. Totul se decide pe arena „Ion Oblemenco” în limitele utopiei transcarpatice care saltă victoria la două goluri diferenţă. Fostul şef al Ligii Profesioniste vine şi el cu un argument preluat dintr-o filosofie adânc înrădăcinată, ca un ochi de apă în deşert: fotbalul e dat dracu’! În psihologia jucătorilor în alb-albastru a apărut exact piesa lipsă, conştiinţa valorii. Aşa se explică numeroasele reprize secunde superioare primelor. Golurile marcate spre final de partidă, incluzând minutele de prelungire, s-or datora şi şansei, dar şansa, la rândul ei, a fost determinantă mental. La Cluj, s-a înscris în min. 87 şi în ce fel? După 2-0 şi 2-2, când, practic, instinctul de conservare exorcizează riscul. Bergodi, şi aici vorbeşte şcoala de fotbal italiană, a reuşit într-un timp extrem de scurt să efectueze micile reglaje, mai ales în defensivă. Spre lauda sa, recunoscând şi meritele tehnicienilor de dinainte. Ceea ce l-a făcut extrem de credibil. Craiovei în reconstrucţie i-a lipsit Bergodi acolo unde celor ce i-au premers le-a lipsit ultima mistrie. Cine a gândit mutarea n-ar strica să se apuce de şah.

Facebook Comments