Lansare de carte la Liga Albanezilor din România, în condiţii deosebite

Volumul „Albania: o istorie în date. Despre Kanun. Personalităţi”, elaborat de Dr. Liviu Lungu şi Dr. Luan Topciu şi publicat la Editura Asdreni a Asociaţiei Liga Albanezilor din România, a fost lansat la Constanţa, în cadrul unui eveniment organizat în aer liber, în condiţiile speciale impuse de pandemie. Au participat membri ai comunităţii albaneze din Dobrogea, simpatizanţi ai ALAR, prieteni şi colaboratori, precum şi reprezentanţi ai instituţiilor de cultură constănţene şi jurnalişti.

0

Miercuri, 15 iulie 2020, Asociaţia Liga Albanezilor din România a organizat prima acţiune culturală deschisă publicului, după izbucnirea pandemiei de Covid-19. Cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa şi al celorlalte autorităţi publice cu atribuţii în domeniu, a fost pus la punct un plan de măsuri şi reguli care a permis derularea unei lansări de carte în aer liber, în parcul din faţa Muzeului de Artă Constanţa. La orele serii, alături de autorii volumului şi de reprezentanţii organizaţiei, s-au reunit membrii minorităţii naţionale albaneze din Constanţa, precum şi alţi prieteni şi colaboratori, oameni de cultură şi ziarişti.

Cuvântul de deschidere a aparţinut domnului Florin Constantin, reprezentant de seamă al comunităţii albaneze tomitane, cel care s-a ocupat îndeaproape de aspectele organizatorice – deloc simple! – în ultimele săptămâni. În continuare, deputatul Bogdan-Alin Stoica, reprezentantul minorităţii naţionale albaneze în Parlamentul României, şi-a exprimat bucuria că, după o pauză de peste trei luni, ALAR şi-a putut relua acţiunile culturale, chiar dacă în condiţii neobişnuite, în aer liber, purtând măşti de protecţie şi respectând distanţarea fizică şi celelalte măsuri şi reguli impuse de autorităţi. Parlamentarul a adresat felicitări atât celor doi autori, Dr. Liviu Lungu şi Dr. Luan Topciu, pentru eforturile depuse în elaborarea volumului, cât şi colectivului Editurii Asdreni pentru faptul că a reuşit să ducă la capăt acest proiect editorial în contextul actual.

Desigur, deputatul Stoica a mulţumit tuturor celor prezenţi la eveniment pentru că sunt alături de Asociaţia Liga Albanezilor din România şi şi-a exprimat speranţa că, într-un viitor apropiat, ne vom putea revedea cu toţii la noi acţiuni culturale la Constanţa.

După o alocuţiune a directorului executiv al ALAR, Dr. Radu Săvulescu, cel care a prezentat un mic istoric al proiectului editorial şi a precizat modul în care volumul va fi distribuit în ţară şi în străinătate în perioada următoare, au luat cuvântul şi autorii. Fără a insista în mod special pe conţinutul lucrării, date fiind şi împrejurările excepţionale în care s-a desfăşurat evenimentul, Dr. Liviu Lungu şi Dr. Luan Topciu au punctat obiectivele şi structura cărţii, dar au subliniat în acelaşi timp şi motivul pentru care s-a ales Constanţa ca gazdă a lansării. În special domnul Topciu a accentuat importanţa oraşului de pe malul Mării Negre în istoria comunităţii albaneze din România, dar şi a naţiunii albaneze, în general, amintind de personalităţile care au vieţuit aici, precum şi de celebra tipografie Albania, renumită în întreaga diasporă albaneză.

La final, toţi participanţii au primit câte un exemplar din volumul „Albania: o istorie în date. Despre Kanun. Personalităţi”, mulţi dintre cei prezenţi insistând să primească şi autografele autorilor. Evenimentul a fost reflectat în presa locală constănţeană, precum şi la radio şi în mediul online.

Facebook Comments