Liviu Dumitru
(41 ani) este noul preparator fizic al echipei SCM Râmnicu Vâlcea, a anunţat
clubul vâlcean. Fost baschetbalist la Rapid, Steaua, CSU Braşov, Farul, BC Piteşti,
Mureşul Târgu Mureş şi Gaz Metan Mediaş, Liviu Dumitru este absolvent al Academiei
Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti şi a urmat cursuri de
preparator sportiv, nutriţionist sau TRX. Până acum, el a fost preparator fizic
al echipelor de seniori baschet Mureş Târgu Mureş (2015 – 2017), BC Argeş Piteşti
(2017 – 2019), Transilvania Braşov, dar şi al echipelor naţionale U16 (2018) şi
de seniori.
„Sunt
bucuros că SCM Râmnicu Vâlcea s-a gândit la mine, este o responsabilitate mare,
dar sunt sigur că ne vom atinge obiectivul propus. Abia aştept să ne întâlnim
toată echipa la Râmnicu Vâlcea şi să începem pregătirea”, spune Liviu Dumitru.