Deputatul Daniela Oteşanu: „Dublarea alocaţiilor, o necesitate nu pomană electorală”

„În data de 3 iunie a intrat în dezbatere în Camera Deputaţilor OUG3/2020, care prevedea amânarea termenului la care alocaţiile vor fi dublate pentru 1 august 2020. O altă măsură «înţeleaptă» a guvernului. Ordonanţa a fost respinsă cu 209 voturi pentru, 3 voturi împotrivă şi 98 abţineri (PNL şi USR pentru ştiinţă)”, a anunţat pe pagina sa de socializare Daniela Oteşanu, deputat PSD de Vâlcea.

0

„Legea a mers la promulgare la Preşedintele Iohannis, care sperăm să nu se încurce prea mult şi să o promulge aşa cum a procedat şi prima dată. Explicaţiile celor care astăzi sunt la guvernare, că nu sunt bani, nu ţin de cald părinţilor şi copiilor care aşteaptă creşterea alocaţiilor în cel mai scurt timp. Tot PSD a venit în sprijinul rezolvării acestei situaţii, indicând ca sursă de creştere o parte din sumele alocate pentru bunuri şi servicii, care au o creştere în buget de 7 miliarde faţă de anul trecut, în condiţiile în care numărul de ministere s-a redus de la 28 la 14. Asta ca să înţeleagă şi ministrul-minune Florin Vasile Cîţu că nu are dreptate nici când acuză PSD de iniţiative care, ce să vezi, nu au sursă de finanţare. În aceste condiţii, concluzia este că bani sunt, rămâne în discuţie voinţa politică a guvernanţilor.”, a opinat parlamentarul social-democrat.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ