Craiova: Grădinița cu program prelungit „Ion Creangă“, modernizată pe fonduri europene

Municipalitatea craioveană a semnat miercuri un nou contract cu finanţare europeană pentru reabilitarea unei grădiniţe din oraş. Este vorba despre grădinița cu program prelungit „Ion Creangă“, proiectul fiind în valoare totală de 4,85 de milioane de lei.

0

„În acest moment, toate proiectele depuse de Municipiul Craiova pe actualele axe de finanțare au fost aprobate. Avem o rată de succes de 100%: 29 proiecte depuse, 29 aprobate! Am depus proiecte cu o valoare totală cu mult peste suma alocată care a fost de doar 47 milioane euro. Craiova are în acest moment proiecte depuse și aprobate în valoare de 169 milioane euro, fără a lua în considerare Masterplanul de apă care singur însumează 434 milioane euro.
Astfel, avem un randament de absorbție al fondurilor europene de aproape 330% – am avut alocate 47 milioane euro și avem proiecte aprobate în valoare de 169 milioane euro”, a precizat primarul Mihail Genoiu.

Mihail Genoiu

Proiectul, parte a programului „Creșterea accesului la educație prin îmbunătățirea infrastructurii unităților de învățământ din municipiul Craiova“, vizează reabilitarea şi dotarea corpului de clădire aparţinând Gradiniţei cu program prelungit „Ion Creangă“. Este vorba despre lucrări de reabilitare termică a clădirii, reabilitarea termică a sistemului de încălzire a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei termice pentru consum propriu, instalare, reabilitare şi modernizarea sistemelor de climatizare şi ventilare mecanică, reabilitare şi modernizarea instalaţiilor de iluminat în clădire, realizarea instalaţie de stingere a incendiilor cu hidranţi interiori şi exteriori, instalație de detectie, semnalizare şi avertizare la incendiu, precum şi amenajari exterioare: loc de joacă, reabilitare împrejmuire, refacere alei și trotuare şi amenajare spaţii verzi.
Totodată, se vor achiziţiona mobilier şi dotări pentru sălile de clasă, mobilier pentru sala de sport, echipamente pentru bucătărie şi spălătorie, dotări exterioare, echipamente IT, dotări PSI, precum şi panouri solare pentru asigurarea apei calde.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ