„Scorpionii roşii“, infectaţi cu noul coronavirus

Un militar din cadrul celor aparţinând Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din Craiova, cunoscuţi şi sub numele de „Scorpionii roşii“, a fost confirmat cu coronavirus, militarul fiind deja internat în spital. Pentru alţi doi colegi, care au prezentat simptome specifice infectării cu acest virus, se aşteaptă rezultatele testelor.

0

Reprezentanţii Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din Craiova spun că toţi cei trei militari sunt internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. „În urma efectuării testelor de laborator pentru infecţia cu SARS COV-2, un militar din cadrul batalionului a fost confirmat pozitiv şi internat în Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie «Victor Babeş» Craiova. De asemenea, pentru alţi doi militari care prezintă simptome asociate infecţiei cu noul coronavirus, se aşteaptă rezultatul testelor, aceştia fiind şi ei internaţi în acest moment”, se arată într-un comunicat de presă.

La nivelul unităţii au fost luate toate măsurile prevăzute pentru aceste situaţii, informează reprezentanţii batalionului. Astfel, toţi contacţii direcţi ai militarului confirmat pozitiv sunt în izolare la domiciliu. „În acest sens, a fost desfăşurată de urgenţă o anchetă epidemiologică de către personalul medical al unităţii împreună cu specialişti din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă «Dr. Ştefan Odobleja». În urma acestor proceduri, au fost identificaţi contacţii direcţi ai militarului confirmat pozitiv, aceştia fiind trimişi la domiciliu în autoizolare, conform procedurilor standard stabilite la nivel naţional. Pentru protecţia personalului unităţii, se efectuează în permanenţă dezinfectarea tehnicii şi spaţiilor de lucru şi sunt aplicate măsurile individuale de protecţie şi prevenţie”, se mai arată în comunicat.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ