Ultima oră: Starea de urgenţă nu va fi prelungită, dar trecem la starea de alertă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni că, după data de 15 mai, România va trece de la starea de urgenţă la cea de alertă.

0

„Starea de urgenţă nu va fi prelungită. Nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă. Data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă. Începând din 15 mai, pentru a ţine epidemia sub control, vom intra în starea de alertă, care este prevăzută de legislaţia specifică“, a anunţat preşedintele Iohannis într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni, după o ședință privind măsurile de gestionare a epidemiei COVID-19 la care au participat, printre alții, premierul Ludovic Orban, Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, Ministrul Apărării Naționale, Nicolae Ciucă și ministrul Educației, Monica Anisie.

Chiar dacă starea de urgenţă nu va fi prelungită, asta nu înseamnă că vor dispărea toate restricţiile impuse populaţiei. Astfel, deşi vorbim despre o relaxare a măsurilor, românii vor trebui să păstreze condiţiile de distanțare. În plus, în spații publice închise, dar şi în transportul public în comun, devine obligatorie purtarea măştii de protecţie. Totodată, începând cu data de 15 mai se vor redeschide saloanele de coafură, frizerii, cabinetele stomatologice, dar şi muzeele, iar românii nu vor mai fi obligaţi să completeze declaraţii pe propria răspundere atunci când iasă din casă. Atenţie însă, deplasările sunt permise doar în localitatea de domiciliu, cele în afara localităţiilor fiind, în continuare, restricţionate, cu anumite excepţii.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ