Deputatul Bogdan-Alin Stoica (Liga Albanezilor din România): Solidaritatea este esențială în aceste vremuri, dar ea nu trebuie să rămână o lozincă

Deputatul Bogdan-Alin Stoica, reprezentantul minorității naționale albaneze în Parlamentul României, a făcut un apel la solidaritate în perioada dificilă a pandemiei de Covid-19 și a subliniat, totodată, importanța transpunerii în practică a acestei solidarități. Declarațiile au fost făcute la încheierea unei ședințe de lucru a forului de conducere al Asociației Liga Albanezilor din România (ALAR), desfășurată on-line.

0

„Fără doar și poate, este o grea încercare pentru România, așa cum este pentru întreaga omenire. Trebuie să dăm dovadă de solidaritate, însă nu doar la nivel declarativ, ci și prin gesturi concrete, pe care fiecare dintre noi le putem face pentru a-i sprijini atât pe cei vulnerabili din punct de vedere medical, cât și pe cei afectați de problemele economice determinate de pandemie.
La nivelul ALAR am luat câteva măsuri rapide: pe de o parte, am trecut la sistem de lucru la distanță, pentru a reduce contactele sociale; pe de altă parte, am căutat să menținem același ritm de lucru, de la distanță, cu colaboratorii – în particular cu scriitorii, traducătorii și artiștii independenți cu care lucrăm și a căror activitate este sever diminuată ca urmare a suspendării activităților culturale. În același timp, membrii ai departamentului de tineret al organizației sunt implicați în activități de voluntariat. La nivelul municipiului Craiova, cea mai mare acțiune de sprijinire a persoanelor vârstnice se derulează sub titulatura „Fabrica de fericire – Împreună în lupta cu Covid-19” și îi încurajăm pe tinerii craioveni să se implice în acest demers”.

Deputatul a făcut referire și la activitatea Parlamentului în această perioadă și la prioritățile pe care trebuie să le urmărească forul legislativ.„Ne continuăm activitatea parlamentară și sper că vom reuși cât de curând să venim cu măsuri care să completeze cadrul pe care l-a creat deja Guvernul prin măsurile recente. Avem discuții permanente în cadrul grupului parlamentar al minorităților naționale, analizăm diverse propuneri, centralizăm informații. Este foarte important ca în această perioadă să lăsăm deoparte orice fel de luptă politică, să înțelegem că orice idee bună trebuie transpusă în practică, indiferent de culoarea politică a celui care o promovează. Prioritare trebuie să rămână cele două paliere de acțiune evidente – asigurarea condițiilor de lucru în spitale și protejarea celor afectați de efectele economice ale pandemiei. Sigur că suntem recunoscători medicilor și celorlalte cadre aflate în prima linie, dar trebuie să fim conștienți că România are nevoie de investiții masive și rapide în infrastructură și echipamente, pentru ca eforturile medicilor să nu fie în zadar.
În același timp, prin măsuri de ordin economic și social trebuie să ne asigurăm că sloganul „stăm acasă!” nu devine un sinonim sinistru pentru lipsa locului de muncă și a sursei de venit. Primesc tot mai multe semnale de la companii mici care sunt forțate să-și restrângă ori chiar să-și închidă activitatea, astfel încât trebuie să ne concentrăm în egală măsură pe protejarea salariaților și antreprenorilor afectați de criză și pe protejarea categoriilor vulnerabile în fața infecției cu noul coronavirus”.

În final, parlamentarul i-a îndemnat pe toți membrii comunității să respecte cu strictețe măsurile impuse de autorități, să încerce să-i ajute pe cât posibil pe cei vulnerabili – respectând toate normele de protecție – și să se informeze numai din surse oficiale.