Deputatul Buican despre starea de urgenţă: „Nu există niciun pericol ca salariile sau pensiile să nu fie plătite”

0

„Contextul în care ne aflăm este extrem de volatil şi avem nevoie de responsabilitate din partea tuturor pentru că nu ne dorim să distrugem coeziunea ţesutului social şi a economiei româneşti. România a intrat din data de 16.03.2020 în stare de urgenţă, iar motivul a fost destul de întemeiat. În plus, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat zilele trecute pandemie globală de coronavirus”, se arată într-un comunicat al deputatului PNL de Vâlcea Cristian Buican, secretar al Camerei Deputaţilor.

„Vom avea 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară şi alte 40.000 de teste rapide, distribuite săptămâna aceasta către unităţile sanitare”

Acesta indică şi o adresă la care se poate accesa Decretul Stării de Urgenţă şi subliniază câteva dintre elementele acestui decret:
„Starea de urgenţă (decretul poate fi consultat la această adresă https://www.presidency.ro/ro/media/decrete-si-acte-oficiale/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei) va fi instituită pentru o perioadă de 30 de zile şi va produce efecte benefice imediate în finanţarea directă şi rapidă a cheltuielilor în domeniul sanitar. În situaţia în care ne aflăm, este necesar să impunem starea de urgenţă pentru prevenirea, limitarea şi înlăturarea efectelor nocive în cazul coronavirusului. De asemenea, va fi posibilă alocarea de noi resurse importante pentru gestionarea crizei. Astfel, vom avea posibilitatea de a aloca mai mulţi bani domeniului sănătăţii, mai mulţi bani pentru medicamente, mai mulţi bani pentru aparatură medicală absolut necesară. Se vor putea realiza achiziţii necesare prevenirii îmbolnăvirii şi salvării de vieţi într-un timp mult mai scurt, în lupta cu coronavirusul.

Principalele prevederi ale decretului sunt legate de plafonarea preţurilor la medicamente şi aparatură medicală, la alimentele de strictă necesitate şi la serviciile de utilitate publică, cum ar fi energia electrică şi termică, gaze, alimentare cu apă, salubritate, carburanţi. A fost dispusă asigurarea sumelor necesare în bugetul Ministerului Sănătăţii pentru achiziţionarea de materiale, echipamente şi medicamente în perioada pandemiei prin procedura de achiziţie directă, plus simplificarea procedurilor cu privire la decontare şi alocare a banilor, astfel încât în domeniul sanitar să se poată realiza rapid toate operaţiunile necesare. În cazul angajaţilor şi familiilor acestora, vor beneficia de protecţie socială acolo unde sectoarele economice sunt afectate sau activitatea este oprită total sau parţial pe perioada stării de urgenţă. A fost facilitată introducerea desfăşurării programului de lucru la domiciliu sau în regim de telemuncă în instituţiile şi autorităţile statului şi în societăţile cu capital privat, acolo unde se poate.

La fel ca celelalte state din Uniunea Europeană, România a suspendat temporar, pentru o perioadă de 6 luni, distribuţia de medicamente, dispozitive medicale şi materiale sanitare esenţiale în prevenţia şi tratarea infecţiei cu COVID-19, în afara teritoriului statului. A avut loc pregătirea spitalelor de boli infecţioase pentru preluarea exclusiv a cazurilor de coronavirus, restul pacienţilor fiind preluaţi de spitalele suport. Un lucru foarte important este acela că vom avea 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară şi alte 40.000 de teste rapide achiziţionate de Compania Unifarm SA şi care sunt distribuite săptămâna aceasta către unităţile sanitare, pe bază de comandă.

A fost suplimentat numărul de medici din punctele vamale şi au fost evaluaţi epidemiologic toţi cetăţenii români şi străini veniţi din zonele cu focare de infecţie cu COVID-19. Pentru aceştia s-au organizat imediat convoaie de maximum 10 autoturisme, flancate de echipaje de poliţie şi jandarmerie care i-au escortat până în judeţele de domiciliu, unde au fost aşteptaţi de prefecţi şi autorităţi pentru a fi introduşi în centrele de carantină.

În domeniul educaţional a avut loc suspendarea cursurilor şcolilor în unităţile de învăţământ până pe data de 22 martie, cu posibilitatea de prelungire, anunţată deja de Ministrul Educaţiei, până după sărbătorile pascale. De asemenea, Ministerul Educaţiei a apelat la utilizarea platformelor online, puse la dispoziţie, în mod gratuit, de către mai multe companii. Suplimentar însă a realizat un parteneriat cu Televiziunea Română tocmai pentru a facilita accesul la educaţie şi pentru acei copii care nu pot avea acces la platformele online. Un lucru important pe care l-a făcut preşedintele Klaus Iohannis a fost promulgarea legii care acordă dreptul unuia dintre părinţi de a sta acasă cu copilul, dacă acesta are vârsta de până în 12 ani şi este înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau, în cazul copilului cu dizabilităţi, dacă are vârsta de până la 18 ani şi este înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ.

Încă de săptămâna trecută, a fost format un grup de lucru care să analizeze impactul epidemiei asupra economiei, iar ulterior vor fi prezentate măsurile necesare pentru domeniile afectate. Constant se fac studii de impact pentru a vedea care sunt cele mai afectate zone din economie. Guvernul liberal doreşte să adopte cele mai bune soluţii care să permită economiei să funcţioneze în această perioadă şi să îşi continue creşterea sustenabilă la sfârşitul epidemiei. Au fost demarate discuţii cu sectorul bancar pentru amânarea plăţii ratelor la bănci pentru ca cetăţenii afectaţi de criză să fie astfel protejaţi. Fiecare român care lucrează în domenii afectate de gripă şi care intră în şomaj tehnic va primi pentru fiecare zi liberă 75% din salariul corespunzător unei zile lucrătoare”, precizează deputatul Buican.

„Deocamdată, trebuie să găsim modalităţi de a funcţiona cu încetinitorul”

„Un lucru foarte important de menţionat este acela că nu există niciun pericol ca salariile sau pensiile să nu fie plătite. Avem deja bani în buget pentru aceste cheltuieli. Prin măsurile pe care le ia statul român, vreau să asigur cetăţenii că nu vor fi afectaţi negativ în această perioadă şi că economia se va relansa când această criză se încheie. La urma urmei trăim cu viruşi încă de când există viaţă pe pământ, dar de data aceasta avem de-a face cu o epidemie împotriva căreia luptăm pentru a găsi un antidot, pentru ca vieţile noastre să revină la o stare de normalitate, să revenim la obiceiurile cotidiene. Până atunci trebuie să găsim modalităţi de a funcţiona cu încetinitorul şi să înţelegem că starea de urgenţă, din punct de vedere constituţional, este gândită cu scopul de a oferi statului posibilitatea, totul în condiţii de transparenţă, să aibă acces la instrumentele de control cu care să acţioneze rapid împotriva epidemiei. De asemenea, le recomand cetăţenilor români să nu intre în panică şi să se informeze doar din sursele oficiale pentru că altfel panica devine principalul nostru inamic”, a declarat deputatul Cristian Buican.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ