Rm.Vâlcea: Primăria amenajează două spaţii pentru plimbat câinii

Ca răspuns la numeroasele solicitări ale deţinătorilor de animale de companie, Primăria Râmnicu Vâlcea, prin intermediul Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public, amenajează pe bulevardul Pandurilor din cartierul Ostroveni (de-a lungul căii ferate) două spaţii în care câinii se pot plimba şi juca în voie, potrivit unui anunţ al municipalităţii.

0

„Primul spaţiu, în suprafaţă de 1.160 mp, amplasat la sud de bariera de pe str. Mihai Eminescu, este deja finalizat şi a fost împărţit în două zone, una destinată câinilor de talie mare, iar cealaltă, celor de talie mică; cel de-al doilea spaţiu, în suprafaţă de 608 mp, va fi gata la finele săptămânii viitoare. Spaţiile sunt împrejmuite, dotate cu băncuţe, coşuri de gunoi, precum şi instalaţii pentru joaca patrupedelor, iar trunchiurile copacilor au fost înconjurate cu gărduleţe de protecţie. Proprietarii câinilor care sunt aduşi aici au, în continuare, obligaţia recuperării şi aruncării deşeurilor biologice produse de animalele lor, în caz contrar fiind pasibili de amenzi cuprinse între 400 şi 1.000 de lei”, se mai arată în anunţul citat.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ