Vâlcea: Autorităţile îi plasează pe suspecţii de coronavirus la Călimăneşti, staţiune plină de turişti

Decizie cel puţin surprinzătoare a autorităţilor judeţului Vâlcea în ce priveşte spaţiile de carantină pentru persoanele care vin din zonele afectate de coronavirus. Cele mai multe astfel de spaţii au fost stabilite la Călimăneşti, aflat în topul celor mai aglomerate staţiuni din România. Mai mult, unul dintre locurile de carantină va fi amenajat la Liceul de Turism Călimăneşti, unde învaţă câteva sute de elevi şi care se află în proximitatea altei unităţi şcolare.

0

Prefectura Vâlcea a anunţat marţi, 25 februarie, că – în contextul situaţiei actuale de circulaţie a noului coronavirus (COVID-19) şi în special a situaţiei din Italia, unde se află o comunitate mare de români – s-au identificat mai multe spaţii la Călimăneşti în care să se facă, dacă situaţia epidemiologică o va impune, carantinarea persoanelor provenite din zonele afectate.

Mai rău, nici că se putea!

Din totalul de 165 de spaţii stabilite până acum în Vâlcea pentru carantină, 134 sunt situate în staţiunea Călimăneşti, extrem de aglomerată în orice anotimp. Dintre acestea, 111 se află în taberele şcolare Cozia şi Căciulata ce aparţin Ministerului Tineretului şi Sportului, şi 24 de locuri în Corpul C al Liceului Tehnologic de Turism. Dar, la circa 30 de metri de Liceul de Turism, este amplasată Şcoala Generală ”Şerban Vodă Cantacuzino”. Mai rău nici că se putea!

Potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii Vâlcea, au mai fost identificate spaţii la Drăgăşani şi în Tabăra Brădişor din comuna Malaia:

  • Centrul de Recuperare Neuromotorie din municipiul Drăgăşani – 6 locuri de cazare;
  • Corpul C al Liceului Tehnologic de Turism din Călimăneşti – 24 de locuri de cazare;
  •  Centrul de Agrement Cozia din Călimăneşti – 60 de locuri de cazare;
  • Centrul de Agrement Căciulata din Călimăneşti – 50 de locuri de cazare;
  • Centrul de Agrement Brădişor din comuna Mălaia – 25 de locuri de cazare. 

„Menţionăm, de asemenea, că se caută în continuare astfel de spaţii în judeţ, zilele acestea urmând să fie verificate de către reprezentanţii Prefecturii, DSP şi ISU şi alte locaţii ce dispun de condiţii bune de cazare (au toate utilităţile – apă rece/caldă, încălzire, iluminat) şi în care ar putea fi amenajate centre de carantină.”, se mai arată în comunicatul citat.

Niciun caz de carantină în Vâlcea

Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea a anunat că, până în prezent, în judeţul Vâlcea nu au fost înregistrate cazuri care să necesite intrarea în carantină în astfel de centre.
Prefecura Vâlcea a mai precizat că, potrivit dispoziţiilor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, vor ajunge în aceste spaţii pentru monitorizare medicală timp de 14 zile persoanele care vin din China continentală sau din regiunile italiene Lombardia şi Veneto: Vo Euganeo, Codogno, Castiglione d’Adda, Casarpusterlengo, Fombio, Maleo, Somaglia, Bertonico, Terranova dei Passerini, Castelgerundo, San Fiorano.

Persoanele care vin din alte localităţi aparţinând acestor două regiuni din Italia vor intra în izolare la domiciliu, timp de 14 zile, imediat după revenirea în ţară.

Măsuri profilactice recomandate de medicii de la DSP Vâlcea

  • purtarea măştilor de protecţie de unică folosinţă în mod corect (acoperirea completă a căilor respiratorii superioare);
  • spălarea mâinilor cât mai des cu apă şi săpun;
  • evitarea spaţiilor aglomerate.

Persoanele care s-au întors recent din zonele afectate şi sunt simptomatice (febră ridicată, tuse şi dificultăţi de respiraţie) se vor adresa la numărul de urgenţă 112, menţionând simptomele precum şi istoricul de călătorie recent. Persoanele asimptomatice se vor izola la domiciliu timp de 14 zile şi vor fi monitorizate de către medicii de familie şi personalul DSP Vâlcea.  Noul coronavirus (COVID-19) se transmite preponderent pe cale aeriană, de la persoana infectată la persoana sănătoasă, prin picături de lichid eliminate prin tuse, strănut, vorbit, care apoi intră în contact cu mâinile, ochii, mucoasa orală sau nazală. Este posibil ca o persoană să se infecteze şi prin atingerea unor suprafeţe sau obiecte contaminate, din informaţiile de până acum, virusul putând rezista pe suprafeţele exterioare câteva ore sau chiar mai mult, de aceea spălarea şi dezinfectarea mâinilor sunt acţiuni decisive pentru a preveni infecţia. 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ