Oana Nuţă: „Îmi doresc să scot aroganţa şi incompetenţa din Primăria Radovan!”

Director de comunicare al Ligii Militarilor Profesionişti din România, cea mai puternică structură asociativă reprezentativă a Corpului Soldaţilor şi Gradaţilor, cu experienţă vastă în jurnalismul de anchetă, Oana Nuţă candidează la Primăria comunei Radovan din partea PRO România.

0

Rep.: Cum aţi ajuns să candidaţi la Primăria Radovan?
Oana Nuță: M-am stabilit în Radovan-Târnava în urmă cu 8 ani, într-o zonă binecuvântată de Dumnezeu! Am sperat că lipsa drumurilor asfaltate, a apei curente şi a canalizării sunt probleme de moment, care se vor rezolva în 2-3 ani. Am sperat!
După 8 ani, nu numai că nu s-a făcut nimic, dar s-a stricat şi ce mai era. Viaţa într-o comunitate ignorată de cei ce vin din 4 în 4 ani după voturi, nu este o viaţă uşoară. Cu atât mai mult, când sunt şi sate izolate, cu locuitori bătrâni!
În dorinţa de a sprijini comunitatea, am propus fostului primar, dar şi actualului primar (nu întâmplător tată şi fiu, „opozanţi” politici, unul PSD, altul PNL!) să accepte să primească în comună o maşină de pompieri, o ambulanţă şi dotări pentru cabinet medical, şcoală, grădiniţă, toate acestea prin donaţie. M-am lovit de un zid al indiferenţei şi incompetenţei instituţionalizate!
Pentru că sunt convinsă că viaţa comunităţii va rămâne la fel de grea, oamenii fiind prinşi între jocurile de interese ale eternilor candidaţi, tată şi fiu, am hotărât să candidez la Primăria Radovan!
Eu cred că singura soluţie viabilă pentru viitor este mobilizarea comunităţii! O comunitate nu este ceva de care îţi aminteşti o dată la 4 ani, la alegeri… O comunitate nu este o masă de manevră, bună de păcălit cu ceva făină sau lemne… Comunitatea este formată din oameni… oamenii aceia pe care îi întâlneşti zilnic în sat, care speră într-o viaţă puţin mai bună, care îşi doresc un trai decent!
Trebuie să ai dragoste de oameni, să ai timp să le asculţi părerile, să le ceri sfatul, să-i respecţi, ca să poţi veni cu fruntea sus în mijlocul comunităţii…

Pentru noi, pentru fiecare dintre noi, pentru comunitate, contează faptele, nu vorbele! Eu vin în faţa oamenilor cu un proiect politic şi administrativ în care nepăsarea, corupţia şi lipsa de profesionalism nu îşi au locul!
Vin în faţa oamenilor din dorinţa de a schimba un model administrativ învechit şi anchilozat, care nu a făcut, în ultimii 15 ani, decât să ţină pe loc localitatea Radovan, să distrugă speranţele şi viitorul unei comunităţi!
Îmi doresc ca Radovanul să devină o localitate modernă, de care să fim mândri cu toţii, o localitate demnă de trecutul său istoric, ce merge până în vremea domniei lui Mihai Viteazul!
Eu am puterea de a construi, nu plăcerea de a distruge!

Rep.: Ce model de administraţie vă doriţi?
Oana Nuță:
Ca orice cetăţean onest, îmi doresc o administraţie flexibilă, performantă, dedicată rezolvării rapide a problemelor fiecărui cetăţean, dar şi problemelor comunităţii, în ansamblu. Administraţia publică trebuie formată din oameni oneşti, dedicaţi misiunii lor sociale, profesionişti care să vină în întâmpinarea problemelor cu soluţii! De 8 ani de zile, eu nu am auzit şi nu am văzut vreun proiect început sau implementat în comuna Radovan! Am văzut gropi care s-au adâncit, am văzut oameni ignoraţi, am văzut aroganţa unor funcţionari şi aleşi care nu au habar de misiunea lor!
Această situaţie trebuie să înceteze, personajele în discuţie trebuie să plece din administraţia comunei! Programele europene viabile sunt o prioritate pentru mine! Spre deosebire de traseiştii politici care au asaltat până acum primăria, eu sunt un om statornic, dedicat proiectelor mele, cu puterea şi determinarea de a face!
Îmi doresc ca toate şedinţele de consiliu local să fie transmise în direct pe reţele de socializare şi pe site-ul primăriei, pentru a da posibilitatea tuturor cetăţenilor interesaţi să vadă ce şi cum fac aleşii lor! Transparenţa instituţională este un concept ce îi depăşeşte pe cei care au fost şi sunt la Primăria Radovan, din moment ce nu există nici măcar o informaţie utilă pe site-ul primăriei, nu mai vorbesc aici de proiecte, hotărâri de consiliu, licitaţii publice, achiziţii publice etc.

Rep.: Care sunt problemele majore ale comunei?
Oana Nuță: La nivelul întregii comune este vital să se rezolve problema drumurilor, a apei curente şi a canalizării! Dar când tu nu ai grija oamenilor, faci ca fostul primar, aruncând peste câmp o pojghiţă de asfalt, cu speranţa că mai duci oamenii de nas un mandat, ori ca actualul primar, care de 4 ani nu a fost în stare să acopere nişte gropi! Românii au o vorbă: ce se naşte din pisică, tot şoareci mănâncă!
Este ruşinos ca la 25 de km de Craiova să stai în nămoale, să nu ai apă curentă, să speri că nu plouă, ca să poţi să circuli!
Eu nu ştiu ce obraz au cei care au fost la cârma primăriei să vină să mai ceară voturi de la oameni! Acelaşi obraz ca şi atunci când fug din partid în partid…

Oana Nuță alături de cosmonautul Dumitru Prunariu

Rep.: Ce proiecte se pot face în comuna Radovan, în afară de cele ce vizează utilităţile?
Oana Nuță: Beneficiind de apropierea de Craiova, putem face programe de stimulare a investitorilor mici şi mijlocii, să-i atragem către Radovan, oferindu-le diverse facilităţi. Dacă, spre exemplu, am face o mică fabrică de prelucrare legume şi fructe, am aduce investiţii în comună şi am crea locuri de muncă pentru comunitate!
Îmi vine în minte Biserica „Sf. Gheorghe” din satul Târnava, care a fost construită în anul 1672 şi păstrează pe ziduri picturile originale, realizate în anul 1694.
Construită pe locul vechiului schit Târnăviţa, biserica este inclusă în patrimoniul naţional de arhitectură religioasă. Dată uitării de către autorităţile locale din ultimii 15 ani, biserica din Târnava este martor mut al degradării din jurul ei!
Ancoraţi în trecut, dominaţi de interese personale, edilii din Radovanul ultimilor 15 ani sunt incapabili să înţeleagă ce beneficii poate avea comunitatea locală prin promovarea patrimoniului cultural-religios din comuna noastră! Un program de reabilitare şi de înscriere a acestui monument în circuitul turistic religios este o soluţie pentru readucerea la viaţă a unei comunităţi! Nu lipsit de interes este un parteneriat de colaborare cu pensiunea de pe malul lacului Fântânele, ceea ce ar putea dezvolta agroturismul în zonă. Eu am programe de dezvoltare, despre care voi vorbi la timpul potrivit, care pot readuce la lumină comorile Radovanului!
O problemă importantă este aceea a asigurării asistenţei medicale în toate satele comunei. De aceea, mă preocupă crearea unui Centru de Permanenţă Medicală, dotarea comunei cu o ambulanţă şi dotarea completă a trei cabinete cu aparatură necesară investigaţiilor medicale, în aşa fel încât bătrânii noştri să fie respectaţi şi nu purtaţi pe drumuri! Acest lucru, ca şi crearea unui Serviciu de Pompieri Voluntari, dotat cu maşină de intervenţie, sunt posibil de realizat, în termen scurt şi fără costuri pentru comunitate!
Mă gândesc, cu strângere de inimă, la biserica-monument din Fântânele, care a ars din temelii… Mă gândesc că, dacă cei care au fost şi sunt la primărie acceptau propunerea mea de a aduce o maşină de pompieri în comună, poate se reuşea să se salveze ceva!
Atunci când nu îţi pasă de moştenirea primită de la înaintaşi, când trăieşti doar pentru scopuri mărunte, se ajunge în astfel de situaţii…

Rep.: Aveţi în atenţie şi proiecte pentru comunitatea romă din comună?
Oana Nuță: Comunitatea romă este o problemă numai pentru incompetenţii care au fost până acum la primărie! Romii din Radovan sunt oameni muncitori, cu nevoi ce pot fi rezolvate fără prea mare efort: pentru romi există proiecte europene cu finanţare integrală, numai să vrei să faci ceva!
Eu voi înfiinţa un Centru Socio-Cultural pentru Romi, în cadrul căruia copiii să poată urma diverse cursuri (dansuri, muzică, meserii), care să-i ajute să-şi dezvolte abilităţile, să-i ajute să-şi facă un viitor! Îmi doresc ca un ansamblu artistic al romilor, susţinut de primărie, să participe la festivaluri de gen, să promoveze obiceiurile atât de frumoase!
În egală măsură, este foarte important să accesăm programe prin care să reuşim să asigurăm la şcoală, tuturor elevilor, o masă caldă, este foarte important să reuşim să aducem în şcoală cel puţin un profesor de limba romani, pentru a putea asigura şi învăţământul în limba maternă, aşa cum este normal!

Rep.: Cum vedeţi relaţia cu cetăţeanul?
Oana Nuță: În niciun caz aşa cum o văd cei din primărie! Vă fac o mărturisire: am fost recent la primărie împreună cu părinţii mei, proprietari în comună, oameni cu taxele la zi, să solicit eliberarea a două adeverinţe. După ce am plătit taxa de eliberare, după ce formularul de adeverinţă a fost scris, am aşteptat o oră semnătura primarului. Dar acesta nu este finalul: după o oră, primarul a fugit din primărie, invocând o urgenţă! Nici până azi, adeverinţele nu au intrat în posesia părinţilor mei, rămaşi cu banii daţi… Aşa înţelege domnul Cîrstianu să respecte cetăţenii şi să rezolve problemele acestora!
Cazul nu este singular, un întreg mandat acest om i-a tratat cu aroganţă pe cei ce ajung la „pixul”său!
Voi pune capăt acestui mod abuziv de a trata cetăţenii, căci primăria nu este moşie personală! Astfel de personaje trebuie să dispară din administraţia comunei noastre!
Merg pe acest drum cu încredere în oamenii din comuna Radovan, dar şi cu convingerea că numai de noi depinde dacă vom trăi mai bine sau nu! Eu am conştiinţa împăcată, făcându-mi datoria faţă de comunitatea căreia îi aparţin!