Craiova, lovită de ameninţarea coronavirusului

0

La doar câteva zile de la apariţia veştii că în Italia au fost identificate primele cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, Craiova pare deja un oraş blestemat să se alăture listei oraşelor afectate de coronavirusul chinezesc. Urmărită parcă de ghinion, capitala Olteniei are deja zeci de persoane în carantină la domiciliu, trei persoane în carantină forţată şi certitudinea că a fost vizitată de (cel puţin) un italian infectat cu epidemia care dă fiori reci întregii planete. Din nefericire, peste toate astea, oraşul are neşansa să se afle în judeţul cu, probabil, cel mai nepregătit prefect, un motiv în plus de îngrijorare pentru sutele de mii de locuitori.

Prefectul Dan Narcis Purcărescu

Arafat ia decizii, Purcărescu doarme

După un episod demn de cascadorii râsului, când, în noaptea de duminică spre luni, prefectul Dan Narcis Purcărescu a lăsat să plece acasă aproape 140 de pasageri ai unui zbor care venea de la Bergamo, una dintre cele mai afectate zone ale Italiei, convins fiind că declaraţiile scrise de aceştia şi cuvântul lor reprezintă garanţii suficiente că nu sunt un pericol, noaptea de luni spre marţi a fost un nou exemplu de „profesionalism“ din partea reprezentantului guvernului în teritoriu. Mai exact, după un telefon extrem de controversat la 112, ministrul secretar de stat Raed Arafat anunța plasarea în carantină a trei persoane dintr-o comună doljeană care călătoriseră în Italia, dar care reveniseră pe meleaguri mioritice cu două săptămâni înainte de apariţia coronavirusului în Cizmă. Grav este că, în timp ce Arafat dădea ordine în Dolj, prefectul Purcărescu dormea liniştit, el aflând despre incident abia spre dimineaţă.


Potenţialii bolnavi de coronavirus, lipiţi de gardul a două licee

Gafele nu se opresc însă aici. Pentru că nu poţi cataloga altfel decizia de a aduce toţi suspecţii de a fi bolnavi de coronavirus într-o clădire aflată, literalmente, la intrarea în curtea Liceului Odobleja, acolo unde funcţionează şi Liceul Voltaire. Vorbim despre o hotărâre a Comitetului pentru situații de urgență Dolj din data de 24 februarie, prin care se stabilea că „locațiile pentru carantinarea persoanelor care sosesc din localitățile aflate în carantină cu virusul Coronavirus (COVID-19) sunt Campusul Şcolar Bechet (cu un total de 120 locuri de cazare) şi Hostel-ul Griffon Craiova (cu un total de 142 locuri de cazare)“.
Cum era de aşteptat, decizia i-a nemulţumit pe părinţi şi profesori, care au venit să ceară explicaţii din partea prefectului de Dolj. Ca un adevărat funcţionar aflat în slujba cetăţenilor, Dan Narcis Purcărescu a dat ordin jandarmilor care asigură paza instituţiei să le blocheze accesul. La insistenţele părinţilor şi reprezentanţilor Liceului Voltaire, prefectul s-a înduplecat totuşi să-şi trimită directorul de cancelarie să le spună câteva vorbe acide pe un ton arogant.

Orice începe prost se sfârşeşte şi mai prost

După două zile presărate cu gafe, zvonuri şi decizii aberante, peste Craiova a mai picat o veste cât se poate de proastă. Un italian diagnosticat cu COVID-19 la Rimini, proaspăt întors în ţară, a petrecut mai multe zile în Cetatea Băniei, acolo unde şi-a vizitat nişte rude şi a avut câteva întâlniri de afaceri. Şi aşa, termenul până la care coronavirusul va căpăta accent oltenesc s-a transformat, din zile, în ore! 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ