Suedeze stâlcite, franţuzoaice „ametzite”

0

Când mi-am dat cu părerea că în Suedia, cu IK Savehov, handbalistele vâlcene ar putea avea o pâine de mâncat, am greşit. Duminică, 2 februarie, în Partille Arena, mai bine zis Pastille Arena, campioana României dând multe bătăi de cap adversarului direct şi publicului, SCM Râmnicu Vâlcea s-a impus mai clar decât arată scorul cu 23-17 (15-7). N-a fost pâine, a fost cozonac! În condiţiile în care, radiind prea devreme de bucuria izbânzii ce se contura, elevele lui Florentin Pera au lăsat-o mai moale spre final. De altfel, mitanul secund a revenit gazdelor, impulsionate continuu de pe bancă de Rasmus Overby să reducă din diferenţa care o luase razna: 7-13, 11-18, 12-21 (min.50). Fernandez, Lopez, Elghaoui, Trifunovic, Da Silva sau Liscevic (cu o suită de goluri şi eurogoluri) au dispus după bunul plac de apărarea lui IK Savehov (locul 3 în Elitserien). În defensivă, au blocat cât le-a stat în putere spaţiile pe unde Lagerbon, Lundback, Pettersson sau Dano, rapide pe contraatac, au încercat, şi au şi reuşit de 17 ori, să strecoare balonul spre plasa porţii altminteri remarcabil străjuite de muntenegreanca Marta Batinovic, MVP-ul partidei. Îmbucurător, între buturile campioanei a reapărut Iulia Dumanska, colega Denisei Dedu de la naţionala pregătită de Bogdan Burcea şi Robert Licu. Toate bune şi la locul lor înaintea marii încleştări de la Vâlcea cu Gyori Audi, lidera grupei a 2-a din Main Round, pe care am putut-o urmări în derbiul din „Laszlo Papp” Arena cu Buducnost (26-24). Vicecampioana ţării, CSM Bucureşti, a renăscut miraculos, în doar o săptămână, din cenuşa acelui 23-33 cu FTC Rail Cargo, „ametzindu-le” pe fetele de la Metz, campioana Franţei, neînvinse până la scurtcircuitul din România în grupa principală 1. Şi n-a fost din partea „tigroaicelor”, flămânde şi întărâtate rău, o victorie a la Pirus, la limita şansei, ci efectiv o demonstraţie de ambiţie, talent şi dorinţă de revanşă pentru încercările de până acum: 32-27 (16-14). Le-am văzut în tribună, alături, pe Nora Mork şi Carmen Martin, încă nerefăcute fizic, şi mă întrebam dacă vor mai putea prinde trenul calificării la Final Four-ul din capitala Ungariei. Cunoaşteţi stereotipul: greu, dar nu imposibil. O echipă, cea a lui Emmanuel Mayonnade, dificil de dislocat: Kanor, Zaadi, Luciano, Flippes, N Gouan… Dar şi o echipă siderată de o Cristina Neagu (14 goluri) în excelentă formă, de o Denisa Dedu care s-a impus prin numărul impresionant de parade. Foarte bun aportul celorlalte „tigroaice” de sub comanda lui Adi Vasile. În runda următoare, vicecampioanele noastre se deplasează în Norvegia, pentru întâlnirea plină de venin cu Vipers Kristiansand: 31-22 cu FTC, 38-38 cu Metz, 31-35 cu Esbjerg, 26-32 cu echipa lui Ambros Martin, Rostov-Don. Ceva mă face să reiau tema: o pâine de mâncat…