O echipă de la districtul Caracal a fost surprinsă în timp ce golea mizeria din saci direct pe câmp
Angajaţii DRDP Craiova ascund gunoiul sub… pod!

În vreme ce, pe pagina de facebook a instituţiei, sunt postate frecvent poze cu mormanele de gunoaie aruncat pe marginea drumurilor de către şoferi cu deficienţe grave la capitolul educaţie, criticând, pe bună dreptate, comportamentul primitiv de care dau dovadă mulţi dintre utilizatorii şoselelor româneşti, DRDP Craiova pare că nu are ochi şi pentru propriii angajaţi. Pentru că, presupunem, nu mai este demult un secret faptul că o parte dintre purtătorii de uniforme portocalii aruncă gunoiul din tarlaua lor în bătătura altor instituţii.

0

Conform schemei de organizare, DRDP Craiova are în subordine 41 de districte, întinse de-a lungul Olteniei. Fiecare district are în componenţă un număr de 7-10 angajaţi, a căror misiune este să îngrijească cei 30-40 de kilometri de drumuri naţionale ce le sunt arondate. De la montarea de semne de circulaţie, la semnalizarea gropilor ori lucrări minore de reparaţie, angajaţii în salopetele portocalii se ocupă de toate. Şi-n plus, pentru că trăim în ţara unde educaţia în domeniul protejării mediului tinde vertiginos spre zero, aceiaşi angajaţi de la drumuri au în sarcină şi igienizarea parcărilor, refugiilor auto şi a zonelor din imediata vecinătate a şoselelor.

Unde-s mulţi, mizeria creşte

Din nefericire, în vreme ce, suntem convinşi, mulţi dintre angajaţii DRPD îşi iau slujba în serios şi chiar se implică în strângerea gunoaielor, există şi colegi care se mulţumesc cu mutarea deşeurilor de pe tarlaua lor în bătătura altora. Este şi cazul unei echipe de la districtul Caracal care, în ziua de luni – 20 ianuarie, a fost surprinsă în timp ce îşi golea sacii cu mizeria adunată la marginea localităţii Stoeneşti, în apropierea podului care trece pe deasupra liniei de cale ferată. Fără nici cea mai mică jenă, trei-patru angajaţi ai Direcţiei de drumuri şi-au descărcat „marfa“ din maşina de serviciu, un Citroen cu numărul B-91-VWA, chiar în câmp, în mijlocul unor mormane de gunoaie deja existente. Zona, una extrem de murdară de altfel, este situată în apropierea râului Olt, acolo unde, în perioadele cu multe precipitaţii, se formau adevărate bălţi, care dădeau naştere unui întreg ecosistem populat de mici vieţuitoare şi multe specii de păsări. Totuşi, „graţie“ educaţiei alese de care dau dovadă mulţi dintre concetăţenii noştri, zona este populată acum doar de tradiţionalele specii de PET-şte şi me-DOZE. Absolut dizgraţios este însă că, la acest fenomen, participă din plin şi oameni care sunt plătiţi pentru a strânge mizeria de pe domeniul public.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ