Deputatul Neaţă: „Respect pentru eroii Revoluţiei din 1989, care au făcut ca România să fie astăzi o ţară liberă”

Eugen Neaţă, deputat PSD de Vâlcea, a transmis un mesaj dedicat împlinirii a 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie, marcată în Parlament printr-o şedinţă comună solemnă.

0

„Pe 16 decembrie 2019 s-au împlinit 30 de ani de la momentul în care cetăţenii României, indiferent de apartenenţa socială, religioasă sau de naţionalitate, s-au ridicat împotriva dictaturii comuniste.
Revoluţia Română din 1989 a constat într-o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii desfăşurate între 16 şi 25 decembrie, care au dus la căderea dictatorului Nicolae Ceauşescu şi la sfârşitul regimului comunist din România.
Dorinţa de libertate a societăţii româneşti demonstrează foarte clar faptul că locul României este în rândul ţărilor democratice din Europa.
Respect pentru eroii noştri, care au făcut ca România să fie astăzi o ţară liberă!”, potrivit mesajului parlamentarului vâlcean.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ