A patra săptămână cu euro aproape de 4,78 lei

0

Evoluţia perechii euro/leu a fost una calmă, mişcările cursului fiind mai mici de 0,2 bani.
Maximul de 4,7794 lei a fost atins la jumătatea perioadei, pentru ca la sfârşitul ei cursul să fie stabilit la 4,7781 lei.
În noaptea de joi spre vineri, după anunţarea victoriei conservatorilor la alegerile anticipate din Marea Britanie, monedele de la marginea zonei euro au suferit o depreciere de scurtă durată. Euro a atins un maxim de 4,7925 lei, pe pieţele asiatice, însă pe cea locală tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,776 – 4,781 lei, cu închiderea la 4,779 lei.
Creşterea de miercuri a survenit după anunţul făcut de INS, conform căruia după câteva luni de scădere, rata anuală a inflaţiei a crescut în noiembrie până la 3,77%, după ce ea coborâse în octombrie la 3,4%.
Cea mai proastă veste a venit din partea agenţiei Standard & Poor’s Global Ratings, care a revizuit perspectiva ratingului României de la „stabilă” la „negativă”, BBB-/ A-3.
Schimbarea notei s-a datorat creşterii cheltuielilor de către fostul guvern PSD, ceea ce a impus noului Executiv să revizuiască ţintele de deficit bugetar la 4,3% pentru acest an, respectiv 3,5% pentru 2020, faţă de prognozele fostului guvern, de la 2,8%, respectiv 3%.
Cursul dolarului american a scăzut de la 4,3149 la 4,2746 lei, minim al ultimei luni şi jumătate, dar a urcat la finalul intervalului la 4,2878 lei.
Banca Naţională a Elveţiei a decis joia trecută să menţină dobânda sa cheie la –0,75%, pentru a stopa aprecierea francului, reafirmând că este „dispusă să intervină dacă este cazul pe piaţa de schimb”. Aceasta a produs scăderea mediei la 4,3448 lei, pentru ca luni ea să urce la 4,3622 lei.
La sfârşitul perioadei, după victoria categorică a conservatorior, care creează condiţiile necesare încheierii acordului pentru Brexit, lira sterlină s-a apreciat puternic, iar media ei a urcat de la 5,7198 la 5,7295 lei, nou maxim al ultimilor doi ani şi jumătate.
Uncia de aur a crescut luni pe pieţele specializate la 1.475 – 1.479 dolari, astfel că preţul gramului de aur stabilit de BNR a urcat de la 202,1797 la 203,6833 lei.
După mai mult de jumătate de an, în care a „curăţat” constant excesul de lichiditate din piaţa monetară, BNR nu a mai atras depozite de la băncile comerciale, semn că există un deficit de lei. Aceasta a făcut ca nivelul indicilor ROBOR să revină pe o pantă ascendentă. Se creează, astfel, premisele unei majorări a Indicelui de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), a cărui valoare este, până la sfârşitul anului, de 2,66%.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la începutul acestei săptămâni de la 3,11 la 3,12%, nou maxim al ultimelor cinci luni, după ce la începutul lunii el se situa la 2,99%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 3,16 la 3,17%, valoare care nu a mai fost atinsă de la sfârşitul lui august, iar cel la 12 luni a stagnat la 3,24%.
Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1053 dolari, la debutul perioadei, la 1,12 dolari, dar a încheiat-o la 1,1122 – 1,1150 dolari.
Decizia Rezervei Federale americane de miercuri, de a menţine dobânda sa cheie în culoarul 1,50 – 1,75% nu a surprins pieţele. Oficialii Fed au declarat că ar putea lăsa ratele neschimbate în 2020, după trei scăderi în 2019 pentru a face faţă tensiunilor comerciale şi creşterii globale slabe.
Bitcoin a scăzut pe platformele specializate de la aproape 7.600 dolari, la începutul perioadei, la 7.100 – 7.150 dolari, la sfârşitul ei.

Analiza cuprinde perioada 10 – 16 decembrie

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ