Miracole există
Să-l ajutăm pe Robert să vadă lumina.
„Crăciunul Preşedintelui”, spectacol caritabil la Teatrul „Anton Pann” în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, sâmbătă, 14 decembrie, ora 19.00.
„Doamne, ce bine e să fii bun în seara de ajun”, aceasta este una din replicile pe care le-aţi auzit în „Crăciunul Preşedintelui”, spectacol pe care vi-l propune Teatrul „Anton Pann” pentru sâmbătă, 14 decembrie, de la ora 19.00. În parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, Teatrul „Anton Pann” vă invită la un spectacol caritabil în vederea strângerii de fonduri pentru a-l ajuta pe Robert, din Vâlcea, un copil de câţiva anişori cu probleme mari de sănătate. Şansa lui de a vedea putem fi chiar noi, cei care iubim viaţa. Orice sumă pe care o donaţi pentru Robert înseamnă o şansă la viaţă. Indiferent cât, banii aceştia îl vor ajuta în procesul de recuperare a vederii. Împreună, acum în preajma Crăciunului, haideţi să facem o faptă bună care îi este atât de necesară lui Robert pentru o operaţie salvatoare la o clinică din Rusia.
Povestea lui Robert-Mihai, un copil aparent normal şi perfect sănătos la naştere, este cutremurătoare. Trei luni mai târziu, o veste devastatoare, complet nevăzător. Urmează o serie de diagnostice greşite, de păreri medicale complet eronate, de intervenţii chirurgicale eşuate. La aproape 1 an, în urma mai multor teste trimise în Germania, părinţii află crudul adevăr. O boală extrem de rară în lume, Robert fiind al doilea caz din România, boala Norrie Disease – NDP. O afecţiune care nu se limitează doar la pierderea vederii. Robert nu merge, nu vorbeşte şi foarte greu mănâncă mâncare solidă. Un copil care în 2 ani de viaţă, a suferit 7 intervenţii chirurgicale, peste 20 de anestezii. După atâtea intervenţii nereuşite, singura şansă i-a fost oferită la o clinică din Rusia. Din păcate, procesul de recuperare a vederii este unul de lungă durată. Are nevoie de intervenţii şi implanturi cu celule regenerative din 6 în 6 luni, cel puţin în următorii 2-3 ani. Costurile nu sunt unele mici, având în vedere că doar drumul, cazarea, translatorul, vizele etc. ne duc la aproximativ 4.000-5.000 de euro. Sunt sume pe care noi ca părinţi nu ni le permitem. Luptăm cât putem, însă fără ajutorul celor din jur nu mai putem continua această luptă. Timpul trece destul de repede şi, în primăvară, trebuie să fim din nou la clinică pentru a treia serie de intervenţii.
Aceasta este povestea lui Robert-Mihai, o poveste în care vă invităm să intraţi şi dumneavoastră ca să-l putem ajuta pentru ca viaţa lui să capete sens, ca să se poată bucura de lumina zilei de mâine. Pentru cei care nu pot ajunge la spectacol şi care şi-ar ar dori să ajute o pot face donând în cele două conturi:
Titular: Boromiza Robert Mihai
• Euro: RO96INGB0000999907938342
• Ron: RO91INGB0000999908195676
Sunteţi aşteptaţi în această sâmbătă la Teatrul „Anton Pann”, de la ora 19.00, la spectacolul „Crăciunul Preşedintelui”, regia Chris Simion-Mercurian. Donaţia dumneavoastră cât de mică îl poate ajuta pe Robert să-şi recapete vederea şi să-şi stabilizeze starea de sănătate. Bucuria de a dărui este imensă, de aceea contăm pe prezenţa dumneavoastră. Credem în miracole şi credem în puterea noastră de a dărui şi de a înfăptui lucruri frumoase.
„Doamne, ce bine e să fii bun în seara de ajun”- Crăciunul Preşedintelui, regia Chris Simion-Mercurian”, potrivit mesajului Teatrului „Anton Pann”.