Primăria Horezu va finaliza în curând lucrările la creşa „Pomul Vieţii”

0

Primăria Horezu-Vâlcea va finaliza în curând lucrările la creşa „Pomul Vieţii”. Proiectul, în valoare de 2,7 milioane lei fără TVA, este finanţat din fonduri pe Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II). Construcţia, cu parter şi două etaje, este amplasată pe strada 1 Decembrie şi are o suprafaţă de 1.500 m.p. Potrivit primarului Nicolae Sărdărescu (foto), creşa este construită la cele mai moderne standarde, atât în ce priveşte materiale utilizate cât şi dotările. Nicolae Sărdărescu a mai declarat că, după toate probabilităţile, lucrările la acest obiectiv vor fi gata la finele anului.