Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie a binecuvântat Casa de Cultură din oraşul Băbeni

0

Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a binecuvântat joi, 24 octombrie, sediul Casei de Cultură Dragoş Vrânceanu din oraşul Băbeni, care a fost recent renovat. La evenimentul de inaugurare au participat reprezentanţi ai autorităţilor de stat, centrale şi locale.
Evenimentul a fost precedat de săvârşirea slujbei Parastasului la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel a Parohiei Băbeni I pentru ctitorii şi ostenitorii aşezământului cultural. Slujba a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie, înconjurat de un numeros sobor de preoţi de la parohiile din oraşul Băbeni şi împrejurimi.
Apoi, cei prezenţi au mers de la locaşul de cult la sediul Casei de Cultură Dragoş Vrânceanu, în faţa căreia Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie a săvârşit slujba de sfinţire a aşezământului cultural. A urmat ceremonialul tăierii panglicii pentru reinaugurarea sediului modernizat, după care Chiriarhul Râmnicului a pecetluit această înnoire prin ungerea cu untdelemn sfinţit şi stropirea cu agheasmă. Ceremonialul festiv a continuat în sala de festivităţi a Casei de Cultură, unde au fost rostite alocuţiuni, iar la final a avut loc un spectacol susţinut de membrii Ansamblului folcloric „Dor” al Casei de Cultură Dragoş Vrânceanu din Băbeni, ansamblu cu peste 50 de ani de tradiţie şi peste 70 de membri.
Lucrările de renovare a clădirii Casei de Cultură Dragoş Vrânceanu au fost finalizate în vara anului 2019, la 33 de ani de la prima inaugurare a aşezământului cultural. Instituţia culturală cuprinde o sală-muzeu cu obiecte specifice tradiţiilor şi meşteşugurilor locale, o sală pentru expoziţii, o sală de conferinţe şi festivităţi, bibliotecă şi mai multe spaţii administrative.
Dragoş Vrânceanu a fost un poet şi traducător născut în Băbeni (14 februarie 1907), având studii universitare la Florenţa (1928-1932). Ulterior, a fost redactor la „Curentul” şi „Curentul literar”, „Luceafărul”, „Universul literar” şi alte publicaţii; profesor de limba italiană la Academia de Înalte Studii Comerciale; corespondent de presă şi ataşat cultural la Consulatul român din Milano; colaborator al Institutului de Folclor şi al Institutului de Lingvistică; lector de limba italiană la Institutul de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti. A publicat de-a lungul timpului mai multe volume de poezii şi a tradus mai multe volume din limba italiană. A trecut la cele veşnice în data de 4 mai 1977, la Bucureşti.