Preşedintele PNL Vâlcea: „NU vom colabora cu reprezentanţii PSD, ALDE sau PER”

În urma multiplelor zvonuri şi scenarii care au apărut în spaţiul public din judeţul Vâlcea după căderea Guvernului Dăncilă şi ca urmare a deciziilor adoptate în cadrul Colegiului Director Judeţean al PNL Vâlcea, preşedintele filialei judeţene, deputatul Cristian Buican, a anunţat public obiectivele pentru perioada următoare.

0

 

 

  1. „Principalul obiectiv al filialei PNL Vâlcea din perioada imediat următoare este câştigarea alegerilor prezidenţiale din judeţ. Considerăm că este de datoria noastră să continuăm întâlnirile cu vâlcenii, pentru a convinge cât mai mulţi dintre aceştia de ce Klaus Iohannis merită încă un mandat de Preşedinte al României. Ne exprimăm speranţa că vâlcenii au înţeles că realegerea Preşedintelui Klaus Iohannis reprezintă primul pas spre o ţară normală, în care ne dorim cu toţii să trăim şi să ne creştem copiii.
  2. Al doilea obiectiv al filialei este stabilirea candidaţilor PNL Vâlcea (de la cea mai mică localitate şi până la candidatul PNL pentru municipiul Râmnicu Vâlcea) pentru alegerile locale din primăvara anului viitor şi câştigarea acestora, atât la nivel de municipii, oraşe şi comune, cât şi la nivel judeţean. Pe această cale, suntem convinşi că majoritatea vâlcenilor s-a săturat de incompetenţa, nepăsarea şi jaful reprezentanţilor „Alianţei Binelui” de la Vâlcea (PSD-ALDE-PER), ce au demonstrat cu prisosinţă că nu îi interesează altceva decât binele propriu şi al găştii din jurul lor.
  3. Reafirmăm public că NU vom colabora cu reprezentanţii PSD, ALDE sau PER, care în ultimii 3 ani au distrus economia judeţului Vâlcea şi au adus acest judeţ în buza prăpastiei. Jaful din banii publici din ultimii 3 ani va fi demascat de către PNL Vâlcea, iar responsabilii vor fi daţi pe mâna justiţiei. Considerăm că niciodată în ultimii 30 de ani nu a existat un furt mai mare din banii publici ai vâlcenilor şi suntem convinşi că vinovaţii vor plăti.
  4. Suntem conştienţi de dificultatea sarcinii noastre şi facem un apel public la responsabilitate. Tuturor oamenilor cinstiţi şi profesioniştilor recunoscuţi le transmitem că îi aşteptăm alături de noi pentru refacerea a tot ce s-a distrus în ultimii ani, atât la nivel judeţean cât şi la nivel naţional. De asemenea, celorlate forţe politice responsabile le adresăm o invitaţie la colaborare onestă, în interesul vâlcenilor. Coagularea tuturor acestor forţe (profesionişti recunoscuţi, forţe politice responsabile, oameni cinstiţi, societate civilă onestă etc.) reprezintă primul pas spre un judeţ prosper, în care administraţia publică se face transparent, pentru oameni şi nu pentru decidenţi, aşa cum se întâmplă în prezent”, a anunţat Cristian Buican, prin intermediul unui counicat de presă.

 

 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ