Hackaton „Space Apps Challenge“, găzduit de Muzeul Olteniei

Muzeul Olteniei va găzdui, în perioada 18-20 octombrie, cea de-a doua ediție a hackaton-ului „Space Apps Challenge“, organizat la Craiova, sub patronajul NASA. Hackaton-ul este un program de incubare de idei și soluții dezvoltate de NASA, durează 48 de ore și este derulat în fiecare an în toată lumea, în peste 200 de orașe.

0

Vineri, 18 octombrie, între orele 18:30-20:30, la sediul Secţiei de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Olteniei (str. Popa Şapcă nr. 8), se va desfășura „Pre-hack NASA hackathon”, evenimentul de lansare în care vor fi prezentate temele, provocările, mentorii, juriul şi întregul concept al evenimentului, iar participanții au șansa să se cunoască, să formeze echipe și să aleagă temele pe care vor lucra începând cu a doua zi.
În acest an, hackathon-ul este prezent în București, Cluj și Craiova, iar tema pentru această ediție este „Pământul și Spațiul“ şi cuprinde şase concepte de bază care vor fi dezvoltate ulterior. La ediția din acest an au fost propuse cinci teme generale și 25 de teme specifice ce pot fi consultate în cadrul fiecărei categorii. Tema Oceanele Pământului urmărește identificarea soluțiilor optime pentru protejarea acestora. Categoriile Luna noastră, respectiv Planetele, aproape și departe propun explorarea creativă a acestora. Către stele poftește participanții să fie inventivi cu știința, arta și tehnologia, pentru a descoperi oportunitățile spațiului exterior. Ultima categorie, Trăind în propria lume, pune accentul pe elementele și sistemele ce ne permit existența pe Terra și pe proiectele creative care ilustrează conexiunile din interiorul acestui ecosistem. Evenimentul se derulează după regulile stricte impuse de cadrul regulament NASA, iar acţiunea din Craiova va avea mentori pentru echipele ce se vor forma, persoane reprezentative din IT-ul craiovean. Evaluarea soluţiilor la provocările lansate de NASA, va fi realizată de un juriu format din specialiști în domeniile tehnice, mediul academic și antreprenorial.
Participarea la hackathon este gratuită, acest lucru fiind posibil datorită sponsorilor din acest an: CHENIST Cybersecurity – prima companie dedicată securității informatice din regiune, Caphyon, Syncrosoft și StarStorage, companii de top din IT-ul craiovean. Avem de asemenea susținerea unui număr impresionant de parteneri: Muzeul Olteniei, Universitatea din Craiova, Școala Româno-Britanică, Society for Computing Technologies, iQuest Group, Ubisoft, ARTI, Vis Virilis Consult, JCI Craiova, EESTEC LC Craiova, Climate Strike România, Duo Travel, Internet Oltenia, Plus Aqua.
Alin Mechenici este coordonatorul SpaceApps Challenge Craiova, un tânăr craiovean cu experienţă în domeniu, anii anteriori organizând hackathonul NASA în România și Suedia. „Experiența ne-a învățat că pentru a face ceva semnificativ, primul pas este să fim interesați, să căutăm colegi cu abilități complementare și să ne concentrăm pe o problemă reală – existentă. NASA ne oferă cadrul, datele deschise (open-data) și temele. Împreună cu partenerii acestui eveniment unic, căutăm oameni proactivi pentru a rezolva problemele Pământului și pentru a găsi soluții pentru generațiile viitoare. Oricine poate participa dacă are dorința de a ajuta, pasiune pentru spațiu și pentru Pământ și își dorește să învețe lucruri noi. În cadrul celor 48 de ore de lucru, vei cunoaște alți programatori, antreprenori, profesori, designeri, oameni de știință, artiști, studenți și elevi și vei avea susținerea mentorilor pentru a dezvolta soluții reale la probleme concrete. La finalul celor 48 de ore, echipele vor prezenta soluțiile juriului. Nu uita să-ți aduci laptopul și entuziasmul; ambele, alături de înscrierea pe site-ul oficial și cunoașterea limbii engleze sunt condiții obligatorii de participare. Noi ne vom ocupa să nu îți lipsească nimic”, a declarat Alin Mechenici.

SpaceApps este un program de incubare al NASA organizat anual începând cu 2012 în hub-uri din întreaga lume. În cadrul ediției din 2018 au fost prezenți peste 18.000 de participanți din 75 de țări și 200 de orașe. În Craiova, anul trecut au participat aproximativ 100 de persoane, majoritatea cu profil tehnic.

Participarea se face doar pe bază de înregistrare pe pagina: https://appschallenge.space/
Mai multe informații puteți găsi și la adresele:
https://www.facebook.com/events/765088303920496/
https://2019.spaceappschallenge.org/locations/craiova