Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea demarează selecţia comercianţilor pentru Târgul „Decembrie Magic” 2019

„Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va organiza în perioada 1 decembrie 2019 – 6 ianuarie 2020, în Scuarul Mircea cel Bătrân, o nouă ediţie a Târgului «Decembrie Magic», în cadrul căruia se vor putea comercializa produse specifice sărbătorilor de iarnă în 28 de chioşcuri din lemn puse la dispoziţie de administraţia locală”, anunţă municipalitatea prin intermediul unui comunicat remis mediei.

0

„Procedura de selecţie a comercianţilor, precum şi modul de organizare a târgului au fost stabilite prin Regulamentul aprobat prin HCL nr. 297/2019, disponibil pentru consultare pe site-ul Primăriei Râmnicu Vâlcea la adresa www.primariavl.ro, perioada de înscriere a comercianţilor în procesul de selecţie fiind 14.10.2019 – 10.11.2019. Înscrierea se face prin completarea cererii-tip şi înregistrarea acesteia la registratura Primăriei municipiului, cerere ce trebuie însoţită de o serie de documente şi informaţii printre care: certificat de înregistrare, certificat constatator, atestat de producător, după caz, documentul de înregistrare sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în cazul comercializării de produse agroalimentare, respectiv pentru activităţi de alimentaţie publică, fotografii şi alte materiale de prezentare a produselor comercializate, experienţele anterioare la târguri similare (dacă este cazul)”, se mai arată în comunicatul citat.