Operă bufă, de un comic demn de secolul XVIII, cu dosarele candidaţilor la alegerile prezidenţiale din noiembrie. Cu cât mai multe, cu atât mai sortite prafului de pe tobă. Dar se adaugă la CV! De râs dacă n-ar fi de plâns. Insultător pentru un stat ce se consideră de drept şi care se sufocă din cauza corupţiei, dar care o votează cu ochii închişi. Biroul Electoral Central a depistat mai multe dosare măsluite ale candidaţilor năpustiţi cu orice preţ asupra Cotrocenilor, cinstea şi corectitudinea pentru care se bat cu cărămida în piept valorizând zero. Cunoscându-i pe profitorii de iscălituri în fals, niciunul dintre dosarele în cauză nu are sorţi de izbândă, ceea ce nu anulează caracterul îngust al legii. Într-un timp al exploziei electronice, angajaţii Biroului Electoral Central devin simpli gestionari a milioane de semnături controversate, înghesuite arbitrar. Ghinionul candidaţilor pe fals de a nu prinde Cotrocenii în cele din urmă nu e meritul legii electorale, inaptă să dea gir, ci al lipsei de anvergură şi de imagine publică din partea preopinenţilor. Legea în sine are o vechime de 15 ani, elaborată, cum bine se vede, pe genunchi şi asumată în dorul lelii. Un şir de verigi ruginite, fără putere juridică, o operă bufă în toată splendoarea. Cu bruma de experienţă acumulată în cei 15 ani, BEC-ul i-a descalificat în primă fază pe titularii dosarelor încropite aiurea. Curtea Constituţională a României s-a sesizat şi a întors decizia pe temeiul lipsei specifice de rigoare. Falsul în înscrisuri poate fi certificat doar de o instanţă, pe care Biroul Electoral Central nu o poate suplini în niciun fel. Culmea, unul dintre candidaţii reclamaţi la Parchet şi-a propus să acţioneze Biroul în judecată pentru abuz în serviciu şi inducerea în eroare a organelor judiciare. Şi atunci, întrebăm, cine şi cum face lumină în cazul unui BEC slab, limitat în atribuţii? Păi nu prea are cine! S-au formulat plângeri penale şi după alegerile parlamentare din 2016, dar procurorii n-au fost în stare (n-aveau cum) să strângă în termen puzderia de probe incriminatorii. Falsurile pe liste separate de la europarlamentare au rămas şi ele în plata Domnului. Ca şi alte asemenea crase nereguli din trecutul nu prea îndepărtat. În general, ar trebui ani întregi, decenii, pentru a scormoni fiecare semnătură din sutele de mii sau milioane. Până la urmă, în situaţia absurdă a finalizării în justiţie a unui demers de o asemenea longevitate, care ar fi răsplata? Până la doi ani de închisoare cu executare sau (de ce „sau”?) amendă, nu numai în cazul candidaţilor care au călcat pe bec, ci şi al persoanelor, multe fictive, responsabile de acurateţea datelor. În cazul foarte puţin probabil ca unul dintre candidaţii pe fals să ajungă preşedinte, falsul dobândeşte imunitate. Ce-am avut şi ce-am pierdut?!
