Ori de câte ori se apropie de caşcavalul pe care corbii FRF, LPF şi ai ocultei li-l trag de la gură, echipele noastre intră în vrie. „Nu suntem lăsaţi”, ţipau cu ani în urmă CFR-iştii sabotaţi din toate părţile, iar, mai nou, de când cu suspendarea lui Petrescu. „Nu suntem doriţi, să ne spună”, au sărit ca arşi cei de la Viitorul, după ce Hagi a fost trimis în tribună. FRF, LPF şi oculta l-au lucrat ca la carte şi pe Edi Iordănescu, antrenorul medieşenilor, pentru ca, la Craiova, s-o păţească şi secundul de la Viitorul, iarăşi Viitorul. Nu încape vorbă, de foarte multe ori brigăzile cu fanion şi fluier, ca la manevre, şi-au făcut de cap influenţând rezultate şi titluri. Presa incomodă a alcătuit clasamente comparative strigătoare la ceruri. Forurile conducătoare din fotbalul european nu recomandă arbitrilor explicaţii publice, ca să nu se ajungă din democraţie în haos. Viitorul, fără Hagi în preajma junilor lui, a fost deturnată în Cupa României de o conjuraţie mai vicleană decât FRF, LPF şi bolile fotbalului la un loc: Sănătatea Cluj-Napoca. Oculta craioveană, după ce şi-a dat cu stângu’n dreptu’ atunci când „coţofana” dresată de Piţurcă a sărit din pieptul lui Pigliacelli cu FCSB, şi-a valorificat ambele membre în smocul de iarbă care, la 1-3, i-a dezarmat necondiţionat pe coechipierii lui Ţâru. Pe Gaz Metan iat-o ferchezuindu-se nu de consolidarea locului de play-off, ci de amiabila despărţire de Edi. CFR Cluj simte în ceafă un turbion atipic, năvala sudiştilor în alb-albastru pe 19 octombrie. De multă vreme nu s-a mai văzut arena „Dr. Constantin Rădulescu” plină ochi, cu Lazio onorând partida din Europa League opt mii de binevoitori, nici pe jumătate. Parcă văd că fluieră cel mai neutru dintre neutrii urbei lui Falcă. (Ion Ioan de la Floreşti)