Expoziția temporară „Natura, tărâm nesecat de inspirație”, găzduită de Muzeul Olteniei

Secția Științele Naturii - Muzeul Olteniei Craiova în colaborare cu Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti, instituție subordonată Consiliul Judeţean Argeş, organizează, în ziua de 23 septembrie 2019, orele 11.00, parter, Str. Popa Șapcă, nr. 8, expoziția temporară „Natura, tărâm nesecat de inspirație”.

0

Expoziția conține 10 tablouri și se realizează în cadrul unui parteneriat cu atelierele de educație animalieră plastică Bios Art.
Lucrările au fost realizate de către elevi ai Cercului de pictură ”Culoare și Vis” din Corbeni – Argeş, în cadrul programului cultural-educaţional Vacanţa de vară…la ţară !. Cercul este coordonat de pictoriţa Elena Stoica, iar printre autorii tablourilor care vor fi expuse se numără și:
Raluca Măndița – absolventă a Facultății de Design (Italia),
Patricia Stokeci – absolventă a Facultății de Design (Norvegia),
Sorina Călinescu– câștigătoare a premiului de onoare a concursului international pe teme de pictură, organizat de firma Toyota – Tokyo, Japonia.
Tablourile sunt realizate între anii 2009-2019 și conțin imagini de interior din Muzeul Golești și imagini de exterior, cu inspirație din Natură.
Mesagerii acestei expoziții sunt dr. Cristina Botoghină, muzeograf – Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, Camelia Călin – cercetător științific – Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și alți reprezentanți ai acestei instituții de cultură.
Vernisarea expoziției vă fi urmată de desfășurarea unui atelier Bios Art, având ca și temă inspirațională Natura, atelier practic ce va avea ca și invitați elevi de la clasa a IV-a E, step by step, Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova, coordonați de d-le Elena Constantin și Angela Popescu – profesori învățămantul primar – Colegiul Național „Frații Buzești”, Craiova.

Profesor Elena Stoica a absolvit Facultatea de Arte Plastice a Universităţii Timişoara (1972) şi a înfiinţat, în 1976, la Albeşti, Cercul de artă plastică intitulat „Cromo”, căruia i-a schimbat numele în „Culoare şi vis”, în 2001, când s-a mutat la Corbeni.
Puţini ştiu că dascălul este unul dintre cei 10 finalişti ai competiţiei Liga Profesorilor Excepţionali organizată în urmă cu câţiva ani. Mai precis, a primit locul III pe ţară în clasamentul final, ceea ce nu poate dovedi decât profesionalismul cu care îşi face meseria.
Elena Stoica cucereşte lumea cu micii pictori de la Corbeni şi este mai mult decât suficient ca să fie fericită! Tocmai de aceea a şi pierdut şirul propriilor premii şi distincţii obţinute de-a lungul vremii, fiindcă mai importante au fost cele câştigate de elevii pe care-i pregăteşte fără a cere ceva în schimb. Ba încă, pentru aceia care nu-şi permit, se străduieşte să facă rost de materiale de pictură şi ce le mai este necesar atunci când vede că au voinţă şi potenţial creator. Uneori, din propriul buzunar… Iar unii dintre ei au fost atât de buni încât au ajuns să predea cot la cot cu dascălul lor lecţii de pictură în ţări străine.
Paradoxul face că, deşi în afară este foarte populară şi recunoscută, premiată cu zeci de medalii, distincţii cu greutate şi atestate, în ţară sunt puţini cei care-i ştiu, îi apreciază şi-i recunosc meritele d-nei profesor Elena Stoica.
De exemplu, la Şcoala de Vară din America, unde de ani de zile merge cu copiii de la Cerc, organizatorii i-au propus de nenumărate ori să se stabilească acolo şi să valorifice în cadrul organizaţiei lor metodologia de predare pe care ei au găsit-o a fi unicat, genială şi uimitor de rodnică.
Deşi oferta de a rămâne și preda în străinătate era extrem de tentantă şi poate părea un gest de nebunie să o refuzi, prof. Elena Stoica a ales să revină acasă, la Corbeni, la copiii pe care-i iubește şi cărora li se dedică mai abitir ca un misionar. Tehnica folosită de domnia sa presupune vocaţie şi pasiune, întregite de credinţa că pictura se învaţă ca şi scrisul, aşa încât oricine poate desena, dacă există voinţă şi perseverenţă.
Talentul pe care îl intuiește în acești copii i-a uimit pe americani şi, după ce au văzut o expoziţie a micilor artişti de la Corbeni realizată la Los Angeles, au venit ei înşişi în ţară ca să se convingă că, într-adevăr, picturile erau realizate de mâinile lor. Aşa a luat naştere organizaţia Romanian Children Artists, astfel că, încă din 1996, Elena Stoica şi pictorii de la Corbeni au mers peste hotare la şcolile de vară din California, Arizona, Atlanta, New Mexico şi New Hampshire.
În plus, aceştia au fost invitaţi şi la CNN de către Ted Turner.
De altfel, multe dintre lucrările copiilor pregătiţi de pictoriţă se află în colecţii particulare importante: Hana Barbera – director Cartoon Network (Hollywood), familia Clinton (SUA), familia Mubarak (Egipt), preşedinţii Ion Iliescu şi Emil Constantinescu, Richard Riordan – fost primar al oraşului Los Angeles, actorul David Hasselhoff etc.
Deasemenea, Poşta Română a realizat timbre şi plicuri imprimate cu desenele acestor copii.
Tot în acest context, pictoriţa a primit titlul de cetăţean de onoare al comunei Corbeni din partea fostului primar Daniel Dincuţă.

Singurul manual de Educaţie plastică aprobat pentru clasa a V-a este realizat de Elena Stoica
• Multe dintre metodele unice de predare au fost prezentate pe larg în cartea „O provocare artistică”, un manual excepţional al începătorului în alte picturii, semnat de Elena Stoica.
• Dascălul este autorul singurului manual de Educaţie plastică pentru clasa a V-a aprobat de MENCS (în realizarea căruia a colaborat şi cu Ionela Cârstea şi Adina Grigore).
• În anul 1982, prof. Elena Stoica a fost coautor la monografia „Modalităţi de stimulare a creativităţii artistice şi intelectuale la elevi în contextul formării multilaterale a personalităţii” – studiu de caz, România (UNESCO).
• În anul 2000, s-a editat în SUA caietul metodic „How to unravel the secrets of colors and forms. How to cultivate creativity”, la care şi-a adus contribuţia.

Palmares (selecţie) la concursuri de pictură pentru copii
Pictoriţa Elena Stoica este, într-adevăr, un spirit merituos. Iată, aşadar, rezultatul unei pasiuni extrem de înrădăcinate şi valorificate:
1978 – Premiul special, România
1980 – Premiul special, Bulgaria şi Polonia
1981 – Marele premiu („Trandafirul Păcii”), Cehoslovacia
1981 – Premiul I, România; Marele premiu, Ungaria
1982 – Locul I, România
1983 – Premiul special, România; Marele premiu, Italia
1984 – Premiul I, România; Marele premiu, Ungaria; Premiul special, India
1985 – Paleta de aur, România; Marele premiu, Cehoslovacia
1986 – Medalie de aur, Turcia; Locul I, România
1987 – Medalie de aur şi marele premiu, Ungaria; Medalie de argint, India
1988 – Paleta de aur, România; Marele premiu, Cehoslovacia; Premiul I, Vietnam
1989 – Locul I, Jugoslavia; Locurile I şi II, Turcia
1990 – Marele premiu, România; Marele premiu, Franţa
1991 – Premiul special, Japonia; Premiul I, Italia; Marele premiu „Ordinul Cordonul Albastru”, Polonia
1992 – Locurile I şi II, Italia; Premiul special, Japonia; Premiul special, Norvegia; Medalie de argint, India
1993 – Marele premiu, Italia; Medalia supremă de aur, Japonia (Tokyo); Medalia supremă de argint, Japonia (Tokyo); Medalia supremă de aur, Japonia (Yokohama); Premiul UNICEF, România
1994 – Premiul special, Israel; Premiul special, Franţa; Premiul special, România
1995 – Premiul special, Emiratele Arabe; Locul I, Norvegia; Premiul special, Norvegia
1996 – Premiul special, India; Locul I, Ungaria; Medaliile de aur şi argint, China; Premiul special, SUA; Premiul de excelenţă, SUA
1997 – Medalie de aur, Japonia; Medalie de argint, India
1998 – Cupa de aur, Medalie de aur, Italia; Premiul Euro 98, România
1999 – Medaliile supreme de aur şi argint, Japonia; Medalie de argint, India
2000 – Medalie de aur, Japonia; Medalie de aur, Italia; Medalie de aur „Nehru”, India; Paleta de aur, Macedonia; Premiul special, Franţa
2001 – Premiul special, Medaliile de aur şi argint, Portugalia; Cupa UNESCO, România
2002 – Medaliile de aur şi argint, Japonia; Marele premiu, Macedonia; Medaliile de aur şi argint, Italia; Marele premiu, Egipt
2003 – Premiul special, Slovenia; Medalie de aur, Japonia; Medalie de argint, India
2004 – Medalie de aur, Japonia; Premiul special, Slovenia
2005 – Medaliile de aur şi argint, Franţa; Medalie de argint, India; Locurile I, II şi III, România; Locul I, Slovenia
2006 – Medalie de argint, India; Medaliile de aur, argint şi bronz, China; Locurile I şi III, România; Premiul special, Slovenia; Premiul de excelenţă, România
2007 – Medaliile de aur, argint şi bronz, China; Premiul special, România
2011 – Medalie de aur („Award for teacher of great success”), India, Hyderabab.