Primarul Gutău despre criza de pe Platforma chimică
„Sunt foarte îngrijorat de pericolul care ameninţă un număr impresionant de vâlceni”

Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, reacţionează la anunţul polonezilor de la CIECH potrivit căruia Uzina de Sodă ar putea fi închisă, în cazul în care CET Govora nu micşorează preţul aburului. Gutău face apel la toate entităţile implicate pentru a găsi cea mai bună soluţie atât în ceea ce priveşte desfăşurarea în condiţii normale a activităţii economice pe Platforma chimică, cât şi pentru salvarea locurilor de muncă ale celor 600 de angajaţi ai companiei.

0

„Urmăresc cu mare atenţie situaţia actuală de pe Platforma chimică, o situaţie potenţial gravă nu doar pentru firmele care funcţionează acolo, ci pentru întreaga comunitate locală. Am remarcat şi implicarea sindicatelor care reprezintă salariaţii societăţilor comerciale afectate de această criză şi apreciez abordarea lor comună pentru că, dincolo de cifre de afaceri şi valori ale profitului, este vorba de oamenii care trăiesc în acest oraş şi în acest judeţ.
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea nu are pârghiile legale de a se implica în soluţionarea cât mai rapidă şi reciproc avantajoasă a acestor negocieri care au creat tensiune pe Platforma chimică. Dar asta nu înseamnă că nu sunt foarte îngrijorat de pericolul care ameninţă un număr impresionant de vâlceni.
Fac de aceea un apel la toate entităţile implicate, fie ele de la nivel local sau naţional, pentru a găsi cea mai bună soluţie care, pe de o parte, să permită desfăşurarea în condiţii normale a activităţii economice pe Platforma chimică, iar pe de altă parte să asigure stabilitatea locurilor de muncă. Am convingerea fermă că printr-o analiză corectă şi o negociere responsabilă, se va ajunge la un consens mult aşteptat şi benefic întregii comunităţi locale”, potrivit primarului Mircia Gutău.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ