Fifor, pesedistul doljean renegat de propria-i filială
Mihai Fifor este unul dintre cei mai controversaţi politicieni ai Doljului. Pescuit din „civilie” şi băgat pe uşa din laterală a politicii doljene de către Ion Prioteasa, fost lider al PSD Dolj şi actual preşedinte al Consiliului Judeţean, Fifor s-a remarcat, în primul rând, printr-o obedienţă dusă la extrem faţă de persoanele ierarhic superioare. Oportunist cu patima „trădării“, el a ţopăit voios pe lângă fiecare dintre potentaţii vremurilor, sărind sprinten dintr-o barcă în alta atunci când interesele personale i-au cerut. Astfel, el a ajuns senator de Dolj, ministru al Apărării Naţionale, vice-prim-ministru şi, acum, ministru al Afacerilor Interne. A fost unul dintre apropiaţii lui Liviu Dragnea, însă nu a ezitat să îl trădeze pe acesta, semnând o listă a aşa-zişilor reformişti care solicitau demisia teleormăneanului din fruntea PSD şi a Camerei Deputaţilor. Tras pe linie moartă după acest „deviaţionism”, el a fost reinventat de Viorica Dăncilă şi numit acum ministru interimar la Afaceri Interne pentru a face ordine într-un minister paralizat din toate punctele de vedere. În ceea ce priveşte relaţia lui Fifor cu pesediştii doljeni, ea este una departe de a fi armonioasă. Drept dovadă, atunci când a venit vremea să candideze, actualul ministru a fost obligat să se refugieze în Arad pentru a fi sigur că prinde un post de parlamentar. Dar nici acolo nu este un personaj prea iubit, existând numeroase voci în organizaţii că îl doresc plecat din vestul ţării.
Duval, eminenţa cenuşie a taximetriei craiovene
Nistor Duval (foto), patronul firmei de taxi Romnicon din Craiova, a dat liniştea muncii în privat pentru a pune mâna pe un post călduţ în guvernul PSD-ALDE. Pe filiera naşului său, Călin Popescu Tăriceanu, controversatul afacerist craiovean a fost numit inspector de stat şef al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier. Este prima funcţie publică pe care o ocupă Duval, chiar dacă sunt ani buni de când acesta se află în siajul celor două partide aflate acum la putere. Despre Duval se poate spune fără a se exagera că este stăpânul absolut al taximetriei din Craiova, el conducând din umbră această activitate de zeci de ani. De altfel, despre patronul Romnicon se spune că stabileşte arbitrar tarifele şi impune unilateral condiţii în această activitate, cu largul concurs al unor persoane din administraţia locală craioveană. Duval este, de asemenea, patronul uneia dintre cele mai mari firme de curăţenie din Românie, firmă care, conform unor surse din piaţă, trece printr-o perioadă dificilă. Activitatea sa economică este întregită cu niscai afaceri imobiliare pornite în ultimii ani, printre care, se pare, se numără şi construcţia unor blocuri. Ce îl recomandă pe Duval să ocupe ditamai postul de inspector şef al ICSTR-ului este greu de precizat, însă cu siguranţă relaţia sa de cumetrie cu Tăriceanu a atârnat greu.
Florea, răsplătit pentru abuzurile jandarmilor din 10 august?
Generalul Constantin Florea (foto), şeful Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dolj, a fost „plantat” în fruntea jandarmeriei de către ministrul interimar al Afacerilor Interne, craioveanul Mihai Fifor. Departe de a fi o figură publică apropiată de filiala doljeană a Partidului Social-Democrat, aşa cum s-au repezit mulţi să afirme, generalul este mai degrabă un personaj neutru din punct de vedere politic, cu prietenii de-a lungul şi de-a latul scenei politice doljene. Se poate spune că Florea este un conducător cu mână de fier, care a domnit mai bine de 14 ani în fruntea jandarmilor doljeni în ciuda unor scandaluri în care numele său a fost implicat. Despre Florea se spune că ar fi solicitat oamenilor din subordinea sa să fie pregătiţi să tragă în manifestanţii care protestau paşnic în Piaţa Victoriei pe 10 august anul trecut. Jandarmii craioveni au fost implicaţi în acele evenimente de tristă amintire, fiind acuzaţi de represiune sângeroasă împotriva reprezentanţilor societăţii civile care solicitau demisia guvernului condus din umbră de Liviu Dragnea. Nu este deloc exclus ca tocmai servilismul de care a dat dovadă în acele zile generalul Florea să îl fi propulsat, în prezent, în scaunul de comandant al Jandarmeriei Române.