Teatrul Anton Pann prezent la SHOWCASE CENTENAR, Oraviţa 2019, cu spectacolele „Portofele virtuale” şi „Emisie: Titanic Vals”

„În perioada 21-27 iulie 2019, la Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” din Oraviţa are loc un festival de teatru care se desfăşoară în cadrul proiectului Showcase Centenar. Festivalul din acest an este dedicat celor 201 ani de la fondarea teatrului „Mihai Eminescu” din localitatea Oraviţa, cel mai vechi teatru din ţară, şi aniversării celor 100 de ani de la Marea Unire (1918-2018). De aceea, unele producţii de teatru realizate în 2018, dedicate celebrării Centenarului şi nu numai, vor fi prezentate pe scena acestui festival”, informează Teatrul Anton Pann într-un comunicat de presă.

0

„Printre spectacole invitate în cadrul acestei ediţii se numără şi două spectacole ale Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea. Este vorba de „Portofele virtuale” – regia şi dramaturgia: David Schwartz şi „Emisie: Titanic Vals” – regia Matei Lucaci Grünberg. Spectacolul „Portofele virtuale”, reprezentaţie care va avea loc în data de 25 iulie pe scena Teatrului Vechi ”Mihai Eminescu” din Oraviţa, a fost realizat în 2018 în cadrul proiectului „1918/2018 CENTENARUL VĂZUT DE GENERAŢIA Y”. În afara premierei care a avut loc în ziua de 9 decembrie şi a reprezentaţiilor de la sediu, spectacolul „Portofele virtuale” a mai fost prezentat în decembrie 2018 unui număr de 550 de elevi de la liceele din Judeţul Vâlcea. Impresiile privind tema acestui spectacol, fraudele informatice sau cum a modificat apariţia internetului posibilităţile de câştig uşor ale unor tineri din oraşele dezindustrializate, au fost bine venite şi foarte apreciate, profesorii dorind ca să se reia acest spectacol şi în 2019.
Ediţia din acest an a Festivalului de la Oraviţa se va încheia pe 27 iulie tot cu un spectacol al Teatrului Anton Pann – „Emisie: Titanic Vals” – regia Matei Lucaci Grünberg. De la premieră, eveniment care a avut loc la începutul lunii martie, spectacolul s-a jucat cu săli arhipline. Reconstruirea atmosferei din timpul celui de al doilea război mondial, 23 august 1944, când în studioul Radio România Celebra Companie Teatrală „Tony Purdelea” interpretează în direct, la microfon, comedia „Titanic Vals” după Tudor Muşatescu s-a bucurat de un succes imens. Festivalul de anul acesta nu urmăreşte doar prezentare de spectacole, ci şi implicarea directă a comunităţii locale prin workshop-uri dedicate tinerilor şi copiilor. Anul acesta, atelierele de lucru pentru copii şi tineri, care vor avea loc la Casa de Cultură „Mihai Eminescu” din Oraviţa, sunt conduse de un actor de la Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, de Alex Popescu.
Festivalul de teatru de la Oraviţa, iniţiat de regizorul Ştefan Iordănescu, este organizat de Primăria Oraşului Oraviţa, Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi Asociaţia Ataraxia din Rm. Vâlcea, având drept partener Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara”, se mai arată în comunicatul remis media.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ