Când spui Biserică, primul lucru care îţi vine în gând este acela că există şi în societatea românească o instituţie aşezată, caracterizată prin onestitate, idealism şi meritocraţie. Nimic mai fals! În fapt, la ora actuală, Biserica Ortodoxă Română reprezintă cea mai retrogradă instituţie a unui stat membru al Uniunii Europene, singura organizaţie care, cu largul concurs al guvernelor postdecembriste, şi-a transformat angajaţii în nişte sclavi moderni, total dependenţi de ea.

Preoţi transformaţi în cerşetori!
La prima vedere, această afirmaţia pare hazardată, însă realitatea pledează în favoarea noastră. Pornind de la salarizare, una de-a dreptul ridicolă având în vedere rolul pe care ar trebui să îl joace un preot în societatea modernă, şi încheind cu nesfârşitele biruri puse în cârca oricărei parohii, indiferent de cât de bogată sau săracă este aceasta, există numeroase argumente în favoarea afirmaţiei noastre.
Spre exemplu, deşi plătit de către stat într-o mare măsură, peste 65% din suma totală, salariul unui preot ortodox este egal cu salariul minim pe economie. Mai mult decât atât, în cele mai multe cazuri, nici pe acesta nu îl încasează în întregime pentru că, atunci când sunt chemaţi să semneze statul de plată, preoţilor li se opreşte din bani în mod obligatoriu contravaloarea unor cărţi pe care sunt obligaţi să le achiziţioneze. În plus, deoarece Mitropoliile nu le virează niciodată bani în contul fracţiei din salariu pe care ar trebui să îl plătească, preoţii sunt obligaţi de arhierei să taxeze serviciile religioase pe care le săvârşesc. Din acest motiv, imediat după ce ne-am îngropat apropiatul, unii preoţi, nu puţini, să reped să ne vâre în buzunar o chitanţă şi să ne solicite plata serviciului religios prestat.

Statul român, complice!
Din păcate, întreaga clasă politică românească este culpabilă în ceea ce priveşte relaţia bolnăvicioasă dintre Stat şi Biserică. Niciodată dornici să definească foarte clar rolul Bisericii în societatea românească şi limitele până la care ortodoxia românească trebuie subvenţionată de la bugetul statului, politicienii români, indiferent de culoarea lor politică, au preferat într-un mod laş să cedeze uşor în faţa şantajelor capilor BOR-ului şi să capete o iluzorie linişte din punct de vedere electoral. Compromisul a mers până acolo încât, sub guvernarea Ponta, Biserica ortodoxă Română a reuşit să încheie un protocol cu Ministerul Educaţiei Naţionale, protocol care ridică mari semne de întrebare în ceea ce priveşte constituţionalitatea sa. Pe scurt, acest document, parafat de o autoritate publică din România, îngrădeşte cetăţenilor români dreptul la educaţie, introducând obligativitatea obţinerii aprobării din partea ierarhului locului, eufemistic denumită „binecuvântare”, dacă, spre exemplu, un adolescent doreşte să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie. Fără această „binecuvântare”, nimeni nu se poate înscrie într-o instituţie publică de învăţământ, instituţie finanţată în totalitate din bani publici, nu din fondurile Bisericii Ortodoxe Române! Din păcate, exemple de acest fel sunt multe, însă asupra lor vom reveni şi în săptămânile care urmează…