joi, septembrie 17, 2026

CJ Vâlcea şi Primăria Râmnicu Vâlcea se asociază pentru susţinerea echipei de handbal

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Pentru semnarea contractului-cadru, prin care se alocă suma de 1.000.000 lei aprobată Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, în scopul susţinerii sportului de performanţă în cadrul competiţiilor organizate de către Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, a fost împuternicit preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.
„Este o mare bucurie pentru mine să văd că propunerea mea a fost votată în unanimitate de colegii consilieri, deoarece echipa de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, câştigătoarea trofeului ediţiei a VIII-a a Supercupei României la handbal feminin 2017-2018 şi a titlului de Campioană Naţională a României din acest an, merită respectul şi susţinerea noastră. Performanţele ei constituie un motiv de mândrie pentru noi toţi, iar fetele noastre campioane se vor bucura mereu de aprecierea şi sprijinul Consiliului Judeţean Vâlcea. Le felicit, cu toată sinceritatea, pentru rezultatele lor, pe campioanele noastre. Îi felicit, de asemenea, pe cei implicaţi în pregătirea lor, dar şi Primăria, Consiliul Local şi pe primarul Mircia Gutău, care au redat Râmnicului o echipă de handbal performantă, care să ducă numele Râmnicului dincolo de hotarele ţării”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI