Normalitatea nu se poate construi pe ură

0

Alegerile au întotdeauna câştigători şi perdanţi. O parte a publicului savurează victoria preferaţilor. Cealaltă e tristă în urma înfrângerii aleşilor lor. Victorioşii caută să-şi fructifice succesul. Învinşii caută resurse de voinţă pentru un nou drum către încrederea oamenilor. Cei care pierd recunosc decent victoria adversarilor. Câştigătorii îi respectă cu aceeaşi decenţă pe cei care au pierdut, ştiind că undeva în viitor vor fi în locul lor. Şi unii şi alţii, imediat după alegeri, sunt preocupaţi de alternative, iar nu de condamnarea reciprocă la stâlpul infamiei.
Aşa se întâmplă peste tot în ţările în care jocul democratic funcţionează, în care competitorii şi susţinătorii lor se tratează unii pe alţii în termen de adversari, iar nu de duşmani.
Din păcate, şi aceste alegeri ne arată, odată terminate, că încă în Romania jocul democratic este perceput şi abordat în termeni de război. În vreme ce jocul democratic are ca elemente cheie competiţia şi alternativele democratice, războiul este întotdeauna întemeiat pe ură şi pe distrugerea oricărei alternative.
Ura revărsată de câştigătorii acestor alegeri şi de către unii dintre simpatizanţii lor pe reţele de socializare nu este de bun augur. Ea trebuie să se stingă repede, altfel riscul intrării într-o nouă spirală a urii devine unul foarte mare.
Nu se poate construi nimic pe ură şi pe răzbunare. Ura produce resentimente. Ura produce ură. În niciun caz alternative onorabile, respectabile.
„Alternativa urii” nu ţine loc de viitor, nu poate fi substitut pentru normalitatea pe care ne-o dorim, sper, cu toţii, şi cei care am câştigat, şi cei care am pierdut în această rundă de alegeri. Vor mai fi alegeri, iar „războiul democratic” trebuie înlocuit cu jocul democratic.
ALDE îşi va învăţa repede lecţia acestor alegeri şi va merge mai departe. Promovând idei liberale şi democratice, normalitatea şi decenţa publică.

Deputatul Ion Cupă – președintele ALDE Dolj

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ