Românii au sancționat trufia și incompetența
Doamne, ce alegeri!

Alegerile europarlamentare de la sfârşitul săptămânii trecute au detonat bomba în viaţa politică a României: Partidul Social Democrat, cel mai mare partid de pe scena politică românească, după cum se mândrea Dragnea deunăzi, a pierdut lamentabil scrutinul electoral. Marele câştigător este Partidul Naţional Liberal, cel care, în premieră absolută pentru perioada post-decembristă, singuri şi prin ei înşişi, câştigă un scrutin electoral naţional.

0

Să dăm Orbanului ce e al Cezarului şi să începem această analiză cu prestaţia electorală foarte bună a Partidului Naţional Liberal, învingătorii absoluţi ai alegerilor europarlamentare din România. Stând strâmb şi judecând drept, putem spune că două au fost deciziile inspirate care le-au maximizat liberalilor şansele de a câştiga alegerile. Prima, şi poate cea mai importantă, a fost aceea de a-l coopta pe Rareş Bogdan în PNL şi de a-l plasa strategic pe primul loc pe lista de europarlamentare a partidului. Mişcarea lui Orban a adus cel puţin două beneficii. Pe de-o parte, popularitatea şi cota sa ridicată de încredere au fost uşor transferate partidului, pe de altă parte plasarea sa în vârful listei a acoperit „subţirimea“ şi „talibanismul“ acesteia. A doua, cel puţin la fel de importantă, este aceea de a coopta, la nivel central, în echipa de campanie, oameni mai mult decât capabili care să se ocupe de imaginea partidului nu numai în luna de campanie electorală, ci şi cu câtva timp înainte. Aşa se face că a existat o comunicare şi materiale de presă pertinente în fiecare zi, electoratul având prilejul astfel să înţeleagă mai bine obiectivele liberale şi să analizeze oferta lor electorală. Această politică de comunicare coerentă şi vie, coroborată cu inventivitatea celor care au creat spoturile electorale cu care a fost împânzit internetul, au creat imaginea unui partid viu, un partid care vrea şi ştie să folosească, într-un final, cele mai moderne unelte de campanie electorală.

PSD „a pierit“ pe mâna lui Dragnea
Pentru că la închiderea ediţiei încă nu era foarte clar cine dintre PSD sau USR-PLUS va termina pe locul doi la nivel naţional, însă social-democraţii aveau un avantaj fragil, în cele ce urmează vom analiza în detaliu cauzele catastrofalului scor electoral al stângii româneşti. Fără niciun fel de îndoială, Liviu Dragnea este principalul vinovat pentru această uluitoare prăbuşire a partidului care, cu numai doi ani în urmă, domina scena politică românească. Îngâmfat, prost crescut, afişând veşnic o atitudine de vătaf provincial obişnuit să-i fie pupată mâna cel puţin de două ori pe zi, teleormăneanul a reuşit de minune să îşi atragă o antipatie generală în rândul electoratului. Promovând nulităţi absolute precum Cătălin Rădulescu, Florin Iordache, Şerban Nicolae sau Eugen Nicolicea, ca să îi enumerăm numai pe aceştia, pe poziţii de vectori de imagine, Dragnea şi-a torpilat definitiv partidul în ceea ce priveşte imaginea publică. Chiar dacă nu lipsiţi de realizări guvernamentale, pesediştii au rostogolit în spaţiul public, la nesfârşit, un singur subiect: justiţia. Urmând căi mai mult decât samavolnice, au transformat subiectul reformării justiţiei, un lucru absolut necesar având în vedere unele prevederi îndoielnice din codurile penale şi derapajele punctuale ale unor procurori, într-o obsesie colectivă pesedistă, monopolizând orice comunicare publică a partidului. Dacă adăugăm şi penibilul situaţiei de a-ţi demite propriul guvern prin moţiune de cenzură, atunci avem în faţă întregul tablou al decăderii morale şi electorale a celui mai important partid de pe scena politică românească.

Nimeni nu-i înţelege, dar mulţi i-au votat
USR-PLUS se poate considera un învingător moral al scrutinului de pe 26 mai, scorul electoral obţinut fiind unul absolut uluitor: peste 21%. Deşi două partide fără o doctrină clar stabilită, alianţa şi-a axat comunicarea publică pe tema apărării independenţei justiţiei, o temă foarte dragă electoratului român sătul să trăiască într-o sărăcie lucie în timp ce clasa politică epatează cu conturile pline. Procentul obţinut de alianţă la aceste europarlamentare se bazează, cu siguranţă, pe votul emoţional al românilor, speriaţi că, odată cu mazilirea Laurei Codruţa Kovesi şi cu modificările codurilor penale, multe dintre ele îndoielnice din punct de vedere constituţional, corupţia va pune din nou stăpânire pe ţară. Dincolo, însă, de discursul pro-justiţie, USR-PLUS nu a adus în faţa electoratului un program politic bine închegat, cele două formaţiuni politice nefiind, încă, clar sedimentate din punct de vedere doctrinar. Baleind de la centru-stânga la centru-dreapta, alianţa încă îşi caută identitatea doctrinară. În schimb, liderii celor două partide care o compun, Barna şi Cioloş, rostogolesc în spaţiul public aceeaşi idee atât de dragă electoratului, sătul de Şerbani, Nicolici sau Drăgnişti: înnoirea clasei politice româneşti. Iar acest lucru a prins al dracului de bine!

Ponta şi-a luat revanşa
Victor Ponta a reuşit să-şi plătească una din poliţele faţă de partidul care l-a lansat în politica mare, PSD-ul. Prin scorul obţinut la aceste europarlamentare, PRO România demonstrează că, în prezent, pe scena politică românească există o formaţiune politică de centru-stânga alternativă la social-democraţi. Apariţia şi ascensiunea acestei formaţiuni politice sunt meritele aproape exclusive ale lui Ponta. Perioada de timp petrecută în fruntea ţării în calitate de prim-ministru, o perioadă care a marcat revirimentul socio-economic al societăţii româneşti, a constituit piatra de temelie la ridicarea acestui partid, iar semnele sunt unele încurajatoare pentru stânga românească. În cazul în care PSD-ul nu va reuşi să-şi dreagă imaginea publică şi nu se va reforma de la temelii, este foarte posibil ca într-un viitor nu foarte îndepărtat PRO România să constituie principalul pol de putere de la stânga eşichierului politic românesc.

Băsescu duce PMP-ul şi în Europa
Traian Băsescu, acest crucişător al politicii româneşti, a demonstrat încă o dată că ştie ce face şi ştie când să facă un lucru bun pe scena politică românească. Dintr-un partid muribund, fără mesaj şi fără limpezime doctrinară, Partidul Mişcarea Populară a fost transformat într-o lună de zile de către fostul preşedinte într-un vector politic suficient de puternic încât să îi aducă un mandat de europarlamentar. Bătrânul politician a ştiut pe ce „butoane“ să apese astfel încât să-şi reactiveze electoratul fanatic, nu foarte mare, dar extrem de fidel. Şi, până la urmă, poate că ar fi fost şi păcat ca unul dintre cei mai mari politicieni ai României postdecembriste, unul dintre puţinii experţi în materie de politică externă, să nu aibă ocazia să petreacă şi un stagiu la Bruxelles.

Liberali-democraţii, ce decepţie…
ALDE constituie cea mai importantă victimă a scrutinului de la sfârşitul săptămânii trecute. Pe fondul unei prezenţe uriaşe la vot, zestrea electorală a partidului condus de Tăriceanu de cel mai hulit român, Liviu Dragnea, promovarea în posturi cheie din guvern a unor persoane cu grave deficienţe de comunicare şi fără niciun fel de „atracţie“ electorală sunt doar două dintre motivele pentru care ALDE s-a trezit în această ingrată situaţie care, netratată cu mare atenţie, poate constitui începutul sfârşitului pentru ALDE. Poate că ar fi momentul ca în partid să fie schimbată în mod radical politica de cadre, iar cei care până în prezent s-au ocupat cu precădere în scuturatul scamelor de pe umerii lui Tăriceanu să fie îndepărtaţi rapid de la vârful partidului.