Varujan Vosganian (ALDE): România este discriminată în Uniunea Europeană

Vicepreşedintele ALDE, Varujan Vosganian, unul dintre candidaţii partidului la alegerile europarlamentare din data de 26 mai, a declarat joi, la Craiova, că europarlamentarii ALDE care vor face parte din viitorul Parlament European „au rolul de a repune România pe imaginea corectă la Bruxelles“. Acesta a precizat, de asemenea, că partidul pe care îl reprezintă doreşte să facă parte în continuare din grupul ALDE, dar nu cu orice preţ, şi a criticat atitudinea din ultima vreme a liderului Guy Verhofstadt la adresa ţării noastre.

0

„Avem două teme mari cu care mergem la Bruxelles. Una este impusă de agenda europeană, iar cea de-a doua ar trebui impusă de agenda românească. Pot să vă spun că, după opinia mea, apartenenţa la un stat este o însuşire obligatorie pentru un parlamentar european. La Bruxelles trebuie să reprezinţi ţara ta. Noi trebuie să redimensionăm imaginea României în lume. Şi aici există două consecinţe majore pe care trebuie să le îndreptăm. În primul rând, Cortina de Fier a fost dislocată, dar urmele ei au rămas. Chiar şi în UE, linia de demarcaţie a Cortinei de Fier încă există. E limpede că ţările care au aderat după 2004 au alt statut în UE decât ţările care au aderat mai devreme. Se vede şi la nivel de mentalitate. (…) Al doilea lucru este legat de atitudinea ţărilor mai vechi în UE faţă de ţările intrate mai târziu în legătură cu finanţările şi cu oportunităţile europene. România este discriminată în UE, iar aceste discriminări trebuiesc îndepărtate. (…) Parlamentarii ALDE au rolul de a repune România pe imaginea corectă la Bruxelles.
A doua temă importantă este legată de proiectul bugetar 2021 – 2027“, a declarat Varujan Vosganian.

ALDE „vâsleşte“ spre Bruxelles
Întrebat despre numărul de europarlamentari ALDE care ar putea ajunge la Bruxelles după alegerile de peste patru săptămâni, Varujan Vosganian a spus că partidul mizează pe „patru plus unu“! . „Socotind că eu am fost pus pe listă ca un simbol al speranţei, contăm pe patru plus unu, ca la canotaj. Eu exprim speranţa. Dacă eu intru în Parlamentul European înseamnă că ALDE este un partid consolidat, de nivel mediu, egal cu PNL, şi de aici se deschid cu totul alte perspective, inclusiv în ceea ce priveşte alegerile prezidenţiale. Dacă luăm peste 10%, atunci ALDE intră într-o altă gamă de evaluare politică“, a precizat vicepreşedintele ALDE. Acesta a adugat că, în ciuda discuţiilor din ultima vreme, partidul va rămâne în grupul ALDE, însă nu cu orice preţ. „Pot să vă spun că noi nu avem ca obiectiv părăsirea grupului ALDE. Însă, pe de altă parte, nu vom tolera ca prin intermediul nostru să fie jignită România“, a mai spus Vosganian.

Varujan Vosganian ocupă locul cinci pe lista ALDE pentru Parlamentul European, după Norica Nicolai (actual europarlamentar ALDE), Daniel Barbu (fost preşedinte al AEP), Renate Weber (actual europarlamentar ALDE) şi Ovidiu Silaghi (fost ministru al transporturilor).