Arhiepiscopia Râmnicului îi invită pe credincioşi la pelerinajele de Florii de sâmbătă şi duminică

0

Credincioşii vâlceni sunt invitaţi în zilele de sâmbătă, 20 aprilie, şi duminică, 21 aprilie, la pelerinajele de Florii pe care Arhiepiscopia Râmnicului le organizează.
Astfel, clericii şi credincioşii de la parohiile Protopopiatului Râmnicu Vâlcea şi Protopopiatului Călimăneşti vor participa sâmbătă, 20 aprilie, în ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, la pelerinajul care va avea loc în municipiul Râmnicu Vâlcea. Procesiunea va începe de la Biserica Înălţarea Domnului – Ostroveni (ora 17:00), după săvârşirea slujbei Vecerniei (ora 15:00) şi a binecuvântării ramurilor de salcie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, care vor fi împărţite pelerinilor. De la această biserică, procesiunea se va desfăşura pe următorul traseu: bd. Tineretului – str. Luceafărului – str. Dacia (cu oprire la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul) – Calea lui Traian (cu oprire la Biserica Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Biserica Toţi Sfinţii) – Aleea Castanilor – str. Carol I – Catedrala Arhiepiscopală Sfântul Ierarh Nicolae din Râmnicu Vâlcea.
În Protopopiatul Drăgăşani, clericii şi credincioşii sunt aşteptaţi în dimineaţa zilei de sâmbătă, 20 aprilie, la Pelerinajul de Florii, care va începe la ora 10:30, de la biserica Parohiei Sfântul Gheorghe – Izvoranu din municipiul Drăgăşani. Procesiunea este precedată de săvârşirea Sfintei Liturghii (ora 9:00), precum şi de rânduiala binecuvântării ramurilor de salcie de către Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, pe care preoţii şi organizatorii le vor împărţi pelerinilor. Procesiunea se va desfăşura spre Biserica Adormirea Maicii Domnului, pe următorul traseu: str. Trandafirilor – str. Tudor Vladimirescu – str. Decebal – Piaţa Pandurilor (Primăria Municipiului Drăgăşani) – str. Traian – str. Profesor Nicoliţă Sanda – str. Bisericii.
În Protopopiatul Horezu, clericii şi credincioşii vor participa la Pelerinajul de Florii care va avea loc duminică, 21 aprilie, ora 12:00, de la biserica Parohiei Târg Horezu, cu hramul Naşterea Maicii Domnului din municipiul Horezu. Pelerinajul este precedat de săvârşirea Sfintei Liturghii (ora 10:00). După rostirea rugăciunii de binecuvântare a ramurilor de salcie de către Chiriarhul Râmnicului şi împărţirea lor pelerinilor, procesiunea se va desfăşura pe următorul itinerariu: Sfânta Cruce aşezată în faţa Primăriei oraşului Horezu – statuia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (amplasată în faţa Liceului Constantin Brâncoveanu) – Biserica Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
La finalul fiecărei procesiuni, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Varsanufie va săvârşi rânduiala sfinţirii icoanelor praznicului Intrării Domnului în Ierusalim, prin stropire cu apă sfinţită, şi va rosti rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor, urmată de cuvântul de învăţătură.