Miza referendumului

0

Speriat de efectele mandatului său ratat, Klaus Iohannis încearcă să îngraşe propriul porc electoral, furând startul prezidenţialelor din toamnă sub pretextul referendumului din 26 mai.
Aceasta este miza adevarată a referendumului. Să ofere „preşedintelui” gol o tribună electorală de la care, timp de 30 de zile, să poată trimite mesaje cu vădit caracter partizan. În încercarea, evident disperată, de a opri picajul său în privinţa încrederii românilor, picaj relevat de toate sondajele de opinie, indiferent cine le comandă.
Dacă ar fi ţinut cu adevărat la temele pe care le propune acum, prin referendum, dacă ele sunt „vitale pentru democraţie şi naţiune”, domnul Iohannis ar fi trebuit să nu piardă timpul la Cotroceni şi să fi propus un asemenea referendum în urmă cu un an-doi, dacă nu, măcar cu şase luni.
„Preşedintele” nu trebuia să încalce flagrant recomandările Comisiei Europene (apropo, domnilor de la Bruxelles, nicio vorbă despre această iniţiativă de parazitare a europarlamentarelor???!!!) şi ar fi putut cere părerea românilor fără a deturna sensul unor alegeri atât de importante pentru întreaga Europă.
Din păcate, pentru Klaus Iohannis nu există altă miză decât cea personală, a obţinerii unui nou mandat. Miza care în 250 de zile de acum înainte se va dovedi una ILUZORIE. Pentru Klaus Iohannis, România a devenit un pretext, nu o misiune fundamentală, aşa cum îi este precizată în Constituţie şefului statului. Pentru Klaus Iohannis, nimic nu există în afara confortului personal.
Aceste teme pe care le propune nu au nicio treabă cu salvarea justiţiei, ci cu salvarea sa politică. Referendumul nu va avea efecte concrete, el fiind consultativ.
Ceea ce trebuie să înţeleagă românii este faptul că un om care trebuia să fie Preşedintele lor, al tuturor, încearcă pe banii lor (cca 40 milioane de euro) să-şi facă publicitate electorală, să le „amaneteze” votul de la prezidenţialele de la finele anului.
Românii trebuie să fie foarte atenţi la această manipulare oribilă. Și să-i întoarcă spatele. Personal, sunt convins că aşa vor face!

Deputatul Ion Cupă – președintele ALDE Dolj